În opinia lor, Parlamentul a introdus o consecință juridică nouă și mai severă pentru fapte comise și constatate definitiv în perioada în care era în vigoare o altă lege.
„A considera că un raport juridic deplin încheiat, inclusiv din punct de vedere al epuizării ultimelor efecte juridice, ar putea face obiectul unei legi apărute ulterior constituie o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legilor și induce o stare de insecuritate juridică majoră la nivelul întregului sistem normativ”, arată cei trei judecători.
Norma contestată prevede încetarea de drept, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, a mandatului deținut de o persoană în cazul căreia a fost constatată definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese, dacă nu s-a împlinit termenul de trei ani prevăzut de lege.
Majoritatea CCR a considerat că această prevedere nu este retroactivă deoarece produce efecte numai după intrarea în vigoare a noii legi și urmărește protejarea integrității funcției publice exercitate în prezent.
Cei trei judecători care au formulat opinia separată resping însă acest raționament. Potrivit acestora, situația juridică relevantă este reprezentată de fapta de incompatibilitate sau conflict de interese și de sancțiunea asociată acesteia, nu de mandatul aflat în desfășurare la momentul adoptării noii legi.
Dacă fapta a fost săvârșită sub imperiul legii vechi, atunci atât stabilirea abaterii, cât și consecințele sale trebuie guvernate de legislația existentă la acel moment.
„Conduita ilicită se determină potrivit legii în vigoare la momentul săvârșirii ei, iar regimul sancționatoriu are în vedere același moment, data săvârșirii faptei”, se precizează în opinia separată.
Elena-Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei și Dacian-Cosmin Dragoș consideră că obiecția de neconstituționalitate trebuia admisă în cazul prevederilor tranzitorii din noua Lege a integrității.
În opinia lor, acestea încalcă articolul 15 alineatul 2 din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Cei trei invocă și articolul 1 alineatele 3 și 5, referitoare la statul de drept, respectarea Constituției și securitatea juridică, precum și articolele 36 și 37, care garantează dreptul de vot și dreptul de a fi ales.
Judecătorii subliniază că oamenii trebuie să poată cunoaște, la momentul adoptării unei conduite, care sunt consecințele juridice ale acesteia. Aplicarea ulterioară a unei sancțiuni care nu exista la data faptei ar afecta previzibilitatea legii și încrederea cetățenilor în stabilitatea raporturilor juridice.
În opinia separată este invocată și jurisprudența anterioară a CCR, prin care Curtea a sancționat aplicarea unor legi noi asupra unor situații juridice născute și consumate sub legea veche.
Judecătorii minoritari arată că noua reglementare nu se limitează la stabilirea unei interdicții pentru viitor, ci produce pierderea automată a unui mandat aflat în desfășurare.
„Unei situații juridice epuizate i se atașează o consecință nouă, mai severă – încetarea mandatului sau a funcției actuale – și care operează de drept, fără a permite o aplicare graduală”, afirmă aceștia.
Termenul de 30 de zile prevăzut de lege nu ar elimina caracterul retroactiv al normei. În opinia celor trei judecători, acesta reprezintă doar un „dies executionis”, respectiv un termen acordat pentru executarea unei sancțiuni deja stabilite prin legea nouă.
Faptul că pierderea mandatului intervine după intrarea în vigoare a legii nu schimbă, prin urmare, originea sancțiunii: o faptă comisă și evaluată potrivit vechii legislații.
Cei trei judecători contestă și asocierea dintre interdicția de a ocupa o funcție în viitor și pierderea mandatului actual. Ei susțin că sunt două consecințe juridice diferite, care nu pot fi tratate ca și cum ar constitui aceeași sancțiune.
„Prin amalgamarea unei interdicții de acces în viitor la o funcție sau demnitate publică cu însăși sancțiunea administrativă a pierderii mandatului în curs sau a funcției, deși conținutul interdicției și cel al sancțiunii sunt substanțial diferite, se ajunge în realitate la repunerea în discuție a însăși sancțiunii care decurge din vechea reglementare”, se arată în document.
Prevederea a fost denumită în spațiul public „amendamentul Fritz”, deși textul legii nu îl menționează nominal pe primarul Timișoarei.
Dominic Fritz a fost declarat de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese administrativ pentru un act semnat în noiembrie 2020. Raportul ANI a rămas definitiv în iunie 2026, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins contestația.
Potrivit vechii reglementări, constatarea definitivă nu conducea automat la încetarea actualului mandat. Noua normă ar permite însă pierderea acestuia în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, deoarece perioada de trei ani asociată interdicției nu este împlinită.
În opinia separată, faptul că mandatul este încă în desfășurare nu transformă abaterea constatată definitiv într-o situație juridică aflată în curs. Raportul juridic privind fapta și sancțiunea s-a născut sub vechea lege și trebuie soluționat integral potrivit acesteia.
Cei trei judecători arată că norma ar putea respecta Constituția numai dacă ar fi aplicată faptelor de incompatibilitate sau conflict de interese comise după intrarea în vigoare a noii legi și mandatelor dobândite ulterior.
„Norma tranzitorie, în loc să permită tranziția către noua soluție legislativă preconizată, introduce un nou regim sancționatoriu faptelor ilicite săvârșite sub legea veche”, avertizează aceștia.
Decizia CCR a fost adoptată cu cinci voturi pentru și trei împotrivă. Opinia separată nu produce efecte juridice obligatorii, iar soluția majorității rămâne definitivă și general obligatorie. Legea trebuie să revină în Parlament pentru corectarea altor prevederi declarate neconstituționale, însă articolul care poate conduce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz poate fi menținut.