Atacurile lui Elon Musk la Donald Trump, lansate la extrem de putin timp dupa ce primul a parasit pozitia sa de top din administratia celui de-al doilea, nu sunt intamplatoare. Musk avea nevoie de ele dintr-un motiv simplu: imperiul sau financiar era in cadere libera din cauza asocierii sale cu presedintele american.
Musk incerca sa vanda lucruri – Tesla si publicitate pe reteaua X printre altele – unui public total anti-Trump si anti-politicile MAGA. Asta s-a tradus in pierderi cumulate de cateva sute de miliarde de dolari. Conform Bloomberg Billionaires Index, averea neta a lui Elon Musk a scazut de la un varf de 486 miliarde USD in decembrie 2024 la aproximativ 301 miliarde USD in martie 2025, ceea ce reprezinta o pierdere de 185 miliarde USD.
A ajuns in situatia limita in care directori si actionari ai Tesla i-au cerut sa plece din compania pe care o conduce. Asta pentru ca Tesla a vazut scaderi dramatice de vanzari intr-o perioada in care cererea pentru masini electrice a crescut semnificativ. De altfel, Tesla a si fost depasita de compania chineza BYD.
„Donald Trump apare in dosarul Epstein” si ca de aceea „dosarul nu a fost facut public” a fost una dintre afirmatiile lui Musk.
Mai mult, el a atacat legea taierilor de taxe sustinuta de Trump, ba chiar a pus presiune asupra senatorilor sa nu o aprobe.
E adevarat, conflictul cu Trump i-a adus alte pierderi, mai precis 34 de miliarde pierdute pe bursa din valoarea X doar intr-o singura zi. Poate de aceea Musk a incetat apoi atacurile, subit.
„Cel mai simplu mod de a face economii de miliarde si miliarde de dolari din bugetul nostru ar fi sa anulam subventiile si contractele guvernamentale. Am fost mereu surprins ca Joe Biden nu a facut-o deja”, a scris Trump.
Imperiul lui Musk nu inseamna doar Tesla, ci include SpaceX, care are contracte de 22 miliarde de dolari cu guvernul american.
Doar ca Musk incearca sa joace pe termen mediu si lung. Probabil actiunile isi vor reveni pe termen scurt daca stopeaza atacurile la Trump, dar el vrea sa prelungeasca revenirea. Vrea ca oamenii care cumpara Tesla – spre exemplu – sa uite ce a facut pentru Trump si sa-l retina ca pe unul care „nu mai este” cu presedintele. Pentru ca vorbim despre cumparatori in zdrobitoare majoritate anti-Trump.
Vrea si contractele cu guvernul Trump si vrea si beneficiile de a fi fost anti-Trump, chiar si fugitiv.