„Opriti lacustele PSD”. Protest neobisnuit in fata Parlamentului privind demersurile perfide ale majoritatii PSD-ALDE – Video

politica

Mai multi soferi, dar si motociclisti si biciclisti si-au aratat nemultumirea, marti, fata de proiectul initiat de seful Senatului, Calin Popescu-Tariceanu prin care presedintele tarii este exclus din procedura de numire a procurorilor-sefi si a conducerii instantei supreme.

Timp de aproape doua ore, manifestantii s-au deplasat in jurul Parlamentului cu viteza mica, fluturand steaguri si afisand pancarte cu mesaje precum „#rezist”, „Votul, nu hotia” si „Opriti lacustele PSD”, informeaza news.ro.

„Se intampla lucruri incontrolabile, avem senzatia ca cei dinauntru fac de capul lor ceea ce fac si s-au refugiat in aceasta cladire monstruoasa si fac cu incapatanare ceea ce fac. Noi trebuie sa transmitem un mesaj: va vedem, va urmarim, va stim”, a explicat un protestatar.

Masinile au inconjurat Palatul Parlamentului, pe prima banda, cu 10 kilometri pe ora, fluturand steaguri si claxonand in semn de protest.

Proiectul de modificare a statutului judecatorilor si procurorilor, initiat de catre Calin Popescu-Tariceanu, potrivit caruia presedintele si ministrul Justitiei sunt exclusi din procedura de numire a sefilor DNA, DIICOT si a procurorului general a fost amanat marti de Comisia juridica a Senatului, din cauza ca initiatorul a fost absent.

Conform proiectului, numirea si revocarea sefilor DNA, DIICOT si a procurorului general se va face de catre Consiliul Superior al Magistraturii.

Totodata, potrivit proiectului, Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) isi numeste, dintre judecatorii care au functionat la aceasta instanta cel putin doi ani, presedintele, vicepresedintele si presedintii de sectii.

Revocarea din functie a presedintelui, vicepresedintelui sau a presedintilor de sectii se face de catre ICCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numarul membrilor sau la cererea adunarii generale a institutiei.

Proiectul de lege, initiat de Calin Popescu-Tariceanu, a fost adoptat tacit, anul trecut, de Camera Deputatilor, Senatul fiind for decizional in acest caz.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: