Orban a intervenit. PNL Dambovita anunta ca „regreta profund” decizia reprezentantei PNL de a vota alaturi de PSD pentru interzicerea bannerelor cu „O Romanie fara hotie”

politica

Presedintele PNL Dambovita, Virgil Guran, anunta ca „regretam profund” decizia reprezentantei PNL in Biroul Electoral Judetean de a vota in favoarea deciziei PSD de interzicere a bannerelor cu „O Romanie fara hotie”. Guran este si consilier al premierului Orban.

”Partidul National Liberal respinge cu fermitate orice incercare de a limita dreptul constitutional la libera exprimare. Nu putem fi de acord cu incalcarea grosolana a unui drept fundamental, cu cenzurarea mesajelor actorilor politici inscrisi in cursa electorala.

Decizia Biroului Electoral Judetean de a interzice folosirea sloganului ”O Romanie fara hotie” reprezinta o grava abatere de la normele statului de drept, dar si de la principiile care stau la baza sistemului democratic, pluripartinic!

PNL Dambovita atrage atentia asupra faptului ca eliminarea faptelor ilegale, care pot fi definite de termenul generic ”hotie”, reprezinta un deziderat al cetatenilor acestei tari, iar asanarea clasei politice, eliminarea politicienilor corupti, ”hoti”, ar trebui sa fie o preocuparea de capatai pentru toate partidele.
De altfel, Guvernul PNL a dovedit, in anul scurs de la preluarea guvernarii, toleranta zero fata de coruptie si fata de hotie, indiferent de culoarea politica a vinovatilor.

Regretam profund gestul reprezentantului PNL in Biroul Electoral Judetean, care a votat alaturi de PSD pentru interzicerea sloganului amintit. Ii asiguram pe damboviteni ca gestul respectiv a fost unul voluntar, personal, care nu a avut in nici un caz girul PNL.

Pe de alta parte, nu putem sa nu remarcam cine sunt initiatorii acestei incalificabile incercari de a pune pumnul in gura oponentilor politici: PSD! Acelasi PSD despre care, in constiinta colectiva a romanilor, s-a consolidat convingerea ca ar fi partidul coruptilor, al hotilor!

Asadar, musca de pe caciula cu 3 trandafiri nu mai poate fi ascunsa!

PNL Dambovita cere tuturor entitatilor angrenate in desfasurarea alegerilor sa nu permita niciun fel de abatere de la LEGE si de la CONSTITUTIE”, anunta Guran pe Facebook.

Guran este si consilier al premierului Ludovic Orban.

Joi, Biroul Electoral Judetean Dambovita a decis sa interzica afisarea bannerelor cu „O Romaniei fara hotie” la sesizarea PSD. PSD s-a simtit vizat si bannerele au fost date jos pentru ca ar „defaima” reprezentantii PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: