Orban a obtinut un sustinator puternic pentru sefia PNL: Traian Berbeceanu. Fostul comisar lupta in continuare pentru Orban

politica

Traian Berbeceanu a lasat de inteles, duminica seara, ca il sustine pe Ludovic Orban pentru functia de presedinte al PNL. Berbeceanu face parte din organizatia PNL Deva.

Berbeceanu a distribuit pe Facebook un mesaj al primarului PNL din Deva, Florin Oancea, in care isi anunta sustinerea pentru Orban.

„Astazi a avut loc Consiliul National al PNL. A fost stabilit calendarul pentru alegerile locale, judetene si pentru Congresul PNL. Congres pe 25 septembrie, alegeri in filiale incepand cu 1 iunie.

Mi-am reafirmat sprijinul meu si al organizatiei PNL Deva pentru Ludovic Orban. Sunt convins ca va castiga un nou mandat de presedinte PNL. Succes, Ludovic Orban! Sunt alaturi de tine!”, a scris Oancea pe Facebook.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, la Consiliul National al PNL, ca va candida la presedintia partidului dintr-un „profund sentiment de responsabilitate”, mentionand ca a fost intotdeauna alaturi de membrii partidului si i-a privit cu respect.

El a spus ca sunt multi in partid care au incercat sa se pozitioneze contra sa, adaugand ca „la fiecare palma peste obraz” pe care a primit-o, a intors si obrazul celalalt.

„Decizia de a candida la presedintia PNL este o decizie pe care am luat-o greu. Am luat-o nu pentru obiectivele mele de cariera, ci am luat-o pentru ca stiu ca, in urmatorii ani, PNL va avea o perioada capitala pentru evolutia lui in urmatorii ani. Sunt un om simplu, un om care m-am ridicat prin munca mea, prin deschiderea permanenta pe care am avut-o fata de colegii mei. Stiti despre mine ca nu exista membru al PNL care sa aiba nevoie de mine, care vrea sa comunice cu mine si care sa nu poata vorbi cu mine. Intotdeauna am privit cu respect pe fiecare membru al PNL, indiferent de pozitia din partid si pentru mine cea mai mare onoare este onoarea de a fi membru al PNL”, a afirmat Orban.

El a spus ca echipa sa este PNL si nu a luat niciodata decizii singur, ci cu consultarea partidului.

„M-a intrebat mass media, dupa anuntul prietenului si colegului meu Florin Citu, ca in spatele meu nu a stat nicio echipa. Echipa mea este PNL, este fiecare membru al PNL, indiferent ca am avut pozitii diferite, pentru ca nu exista alta echipa decat echipa PNL. Toti cei care ma stiti de 30 de ani, stiti ca niciodata nu am luat decizii singur, m-am consultat cu baza PNL. In actiunea de promovare am cautat sa tin cont de criteriile de profesionalism. De cand conduc partidul s-a imbogatit cu oameni de notorietate, am deschis usile PNL. Am luat de multe ori decizii riscante, curajoase, pe muchie de cutit. Vin cu fruntea sus in fata dumneavoastra si ma uit in ochii dumneavoastra fara sa am motiv sa plec ochii jos”, a declarat liderul PNL.

Orban a mentionat ca in mandatul sau a avut obiectivul ca PNL sa devina cea mai puternica forta politica din Romania.

„M-ati ales in fruntea PNL intr-un moment dificil. Am avut un singur scop: PNL sa devina cea mai puternica forta politica din Romania. Am castigat alegerile pentru Parlamentul European, luand o decizie riscanta, aducand cap de lista pe Rares Bogdan, care a ajutat la forta de penetrare a PNL. (…) Am castigat alegerile locale, am pregatit alegerile meticulos, am luat decizii importante care a dus la castigarea a 17 presedintii CJ. Nu am castigat alegerile parlamentare, dar sa va puneti intrebarea de ce. Nu ne-a invins PSD. A trebuit sa facem fata celei mai grele perioade postdecembriste. (…) Am trecut Romania prin pandemie.(…) Nu am reusit sa castigam pentru ca ne-a batut pandemia, nu vreun adversar politic. Cu toate acestea, am reusit sa ajungem la guvernare. Din cele 4 cele mai inalte functii in stat, trei apartin PNL: presedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Citu si subsemnatul, presedinte al Camerei Deputatilor”, a adaugat Ludovic Orban.

El a mentionat ca PNL are nevoie in continuare de reorganizare, de ceea ce a facut el in acest mandat de presedinte.

„Candidez pentru un nou mandat dintr-un profund sentiment de responsabilitate fata de PNL si de destinul nostru comun. PNL are nevoie in continuare de reorganizare, de deschiderea usilor oamenilor de valoare, de masuri de reforma. Aceste lucruri le-am facut in mandatul meu de presedintele al PNL. (…) Inchei prin a va spune: de-a lungul celor 4 ani, sunt multi care nu au fost cu mine, care au incercat sa se pozitioneze contra mea, care au avut alte pareri si care de multe ori au luat decizii sau au influentat comunicarea publica, la fiecare palma peste obraz pe care am primit-o, am intors si obrazul celalalt”, a mai spus Orban, adaugand ca a sustinut oameni in functii publice, fara sa tina cont ca cineva este sau nu impotriva sa.

Ludovic Orban a mai apreciat ca in PNL nu exista „delictul de pozitionare”.

„Fiecare avem sansa la o pozitie politica cu o singura conditie: sa nu faca rau PNL. Aveti destinul in mana voastra, voi, membrii PNL, voi aveti destinul in mana, votati asa cum credeti ca este corect si potrivit (…). Suntem partidul cu cea mai bogata istorie din UE, am adus modernizare Romaniei, am fost alaturi de romani in perioada cea mai grea din istorie, asa trebuie sa ramanem”, a incheiat Orban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: