Orban arata acuzator catre managerul politruc al spitalului din Neamt: „Daca se va considera ca este responsabil va raspunde cu functia sau penal”

politica

Premierul Ludovic Orban a declarat ca in cazul in care, in urma anchetei, se va stabili ca managerul Spitalului judetean de la Piatra Neamt este responsabil de ceea ce s-a intamplat, va trebui sa raspunda cu functia sau penal. Manager este Lucian Micu, numit de baronul Arsene in aceasta functie dupa ce a trecut de la PNL la PSD.

„Spun eu, in momentul de fata, ca ancheta va stabili responsabilitatile. In cazul in care se va considera ca este responsabil, va trebui sa raspunda, indiferent cum raspunde: cu functia sau sa raspunda penal. Asta o stabileste ancheta penala. (…) Din punct de vedere managerial, din simple informatii care s-au vazut, chiar declaratiile sale, pentru ca e simplu: managerul spitalului a declarat, a anuntat ca se fac modificari pentru a se creste capacitatea de tratare cu 4 paturi. Este declaratie ca se efectueaza lucrari”, a afirmat Orban.

El a sustinut ca nu exista nicio solicitare privitoare la aceste lucrari, mentionand ca trebuia sa existe un proiect pentru a se face interventia.

„De asemenea, schimbarea unei structuri a unui spital, a unei sectii de terapie intensiva, mai ales, trebuia avizata de Directia de sanatate publica. Nu a existat nicio notificare catre DSP. Informatiile care exista sunt ca s-au efectuat lucrari. Acolo, la etajul 2, s-au efectuat inclusiv prin aparitia unui perete de rigips. Se pare ca era pentru separarea personalului TESA de sectie si alte lucrari, inclusiv lucrari legate de prize, de instalatii. Sa lasam ancheta sa stabileasca, nu vreau sa intram in acest joc in care incearca sa ne introduca unii care se simt cu musca pe caciula”, a adaugat Orban.

In incendiul izbucnit sambata seara la sectia de ATI a Spitalului Judetean Piatra Neamt au murit zece persoane, iar alte sapte persoane au fost grav ranite, printre care si medicul de garda de la ATI, care a suferit arsuri grave pe circa 40% din suprafata corpului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: