Orban ii vine de hac lui Sosoaca: „Modificam regulamentul Parlamentului, acest personaj sinistru nu intelege unde se afla”

politica

Diana Sosoaca, George Simion, GDPR, acuzatii, date personale, AUR, aur.mobii

Presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban, a anuntat miercuri ca intentioneaza sa modifice regulamentul Parlamentul astfel incat sa fie sanctionate mult mai dur comportamentele de tipul celor la care s-a dedat Diana Sosoaca.

„Stiti ce s-a intamplat acolo. Am apelat la chestor, stiti ce a patit un chestor, da? Astept sesizari din partea celor care au fost pur si simplu agresati de, nici nu pot sa-i spun doamna senator, acest personaj sinistru care nu intelege unde se afla. In masura in care vor exista sesizari in acest sens, Parlamentul va lua decizii. Modificam regulamentul, daca este necesar, ca sa nu mai permitem astfel de comportamente care contravin bunului simt si civilizatiei”, a spus Ludovic Orban.

Chestorul Senatului Sergiu Vlad (USR) a anuntat ca intentioneaza sa depuna plangere penala impotriva senatoarei Diana Sosoaca pentru ca l-a agresat fizic.

„Ma gandesc sa depun plangere penala. Nu poti sa fii agresiv fizic, pentru ca nu ai imunitate impotriva agresiunilor fizice. Poti sa ai imunitate impotriva declaratiilor politice. Dar nu poti sa fii agresiva fizic doar pentru ca esti femeie. Nu poti sa ai imunitate la agresivitate fizica pentru ca esti barbat. Nici barbatii, nici femeile nu au imunitate pentru agresivitatea fizica. Asa ca trebuie sa raspunda pentru aceasta agresivitate fizica. Pentru ceea ce a zis, treaba ei, are imunitate politica, nu ma deranjeaza. Din pacate, sanctiunile care se dau in Parlament sunt foarte mici si irelevante, de aceea ma gandesc sa ma duc in penal”, a spus Sergiu Vlad.

El a relatat de unde a pornit conflictul cu Diana Sosoaca, respectiv dupa ce aceasta a venit in plenul reunit al Parlamentului cu un sac negru de plastic pe care l-a pus in fata premierului Florin Citu.

„Am luat sacul din fata domnului prim-ministru si l-am scos din sala de plen. A venit dupa mine cu live-ul ei si a zis: ‘Da-mi sacul!’. ‘Luati-va sacul, nu e datoria mea’. Si m-a prins de fata si mi-a zis: ‘In ce calitate mi-ai luat tu sacul?’. I-am zis ca, avand in vedere cat de agresiva fizic este, nu ma mira ca este la al treilea divort. Este destul de violenta si verbal si fizic. Eu nu am ridicat mainile. M-a prins de fata si mi-a zis sa-mi dau masca jos sa ma vada o tara intreaga. Si mi-am dat masca jos. La Senat am mai intervenit o data pentru ca nu a vrut sa paraseasca locul de unde se vorbeste si atunci a fost destul de agresiva, dar doar verbal. De data asta a fost si fizic. Se vede pe live-ul ei. Sunt si colegii mei care pot depune marturie”, a aratat Sergiu Vlad.

Diana Sosoaca a afirmat anterior ca unul dintre chestorii de la Parlament a oprit-o sa isi ia sacul din plen, iar ea i-a pus mana pe masca acestuia pentru a i se vedea fata.

„Exista un chestor care nu stie sa vorbeasca cu dumneavoastra, care zice – ia-ti-l, fa-ti-l. I-am pus mana pe masca sa i-o dau jos, sa se vada la fata. M-a oprit sa ma duc sa imi iau sacul”, a spus Diana Sosoaca.

Senatorul neafiliat Diana Sosoaca a venit marti, in plenul reunit al Parlamentului, cu un sac negru de plastic pe care l-a pus in fata premierului Florin Citu in timpul dezbaterilor de la motiunea de cenzura.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: