Orban, reactie hotarata dupa adoptarea motiunii: „Guvernul a cazut in picioare. Am pierdut doar o batalie. Vom castiga batalia pentru Romania”

politica

Premierul Ludovic Orban a anuntat, miercuri, dupa adoptarea motiunii de cenzura ca „Guvernul a cazut in picioare”.

Orban a aparut in fata jurnalistilor inconjurat de ministrii PNL, care afisau figuri zambitoare si relaxate.

„Un parlament dominat de forte retrograde, parlamentari nascuti din pixul lui Dragnea, care au calcat in picioare democratia, a decis astazi prin motiune caderea guvernului pe care il conduc. Guvernul cade in picioare. Suntem mandri de ce am facut in trei luni, ca intr-o perioada extrem de scurta am reusit sa reparam mare parte din stricaciunile provocate de PSD, am reasezat Romania in randul natiunilor europene pe picioar de egalitate”, a declarat Orban.

„Am pierdut doar o batalie. Vom castiga batalia pentru Romania. Astazi am fost judecati de o alianta parlamentara toxica. Cat de curand, romanii vor fi chemati sa decida soarta Romaniei”, a mai spus Orban.

„In viitorul apropiat, indiferent ce-si imagineaza cei din PSD, romanii vor avea din nou puterea sa decida. Sunt convins ca vor folosi aceasta putere pentru a avea garantia ca Romania se indreapta spre directia corecta”, a mai aratat premierul.

El a mentionat ca, joi, conducerea PNL va stabili cu ce mandat vor merge liberalii la discutiile de la Cotroceni.

Motiunea de cenzura intitulata „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democratiei romanesti”, initiata de PSD, a fost adoptata, miercuri, de Parlament.

S-au inregistrat 261 de voturi „pentru”, dupa cum a anuntat presedintele interimar al social-democratilor, Marcel Ciolacu.

Mai mult despre: ,


Comentarii: