politica

Orban, reactie taioasa la propunerea UDMR. CJ Harghita vrea ca elevii sa nu mai fie obligati sa poarte masca in judetele cu scenariul verde

Premierul Ludovic Orban a declarat ca nu este de acord cu propunerea presedintelui Consiliului Judetean Harghita ca in judetele cu scenariul verde elevii de la ciclul primar si copiii de la gradinita sa nu fie obligati sa poarte masca de protectie sanitara.

„E o propunere cu care noi nu suntem de acord. Obiectivul nostru fundamental este acela de a respecta dreptul la educatie al copiilor si acela de a proteja sanatatea copiilor si a cadrelor didactice in cadrul scolii, in cadrul procesului educational. Cea mai sigura masura de impiedicare a raspandirii virusului este portul mastii, alaturi de celelalte masuri pe care le-am instituit, dezinfectia, pastrarea atat cat e posibil a distantei fizice, igiena personala care sa fie asigurata pentru copii”, a explicat Orban, duminica, intr-o conferinta de presa la Iasi, citat de Agerpres.

Potrivit prim-ministrului, o astfel de propunere nu are niciun fundament.

„Am vazut, copiii sunt ascultatori, copiii respecta aceasta regula la scoala si nu vad de ce trebuie sa existe unii care sa instige la nerespectarea acestei reguli. O sa isi asume ei raspunderea pentru imbolnavirea copiilor, pentru faptul ca odata imbolnaviti copiii pot sa duca boala acasa? Isi asuma ei raspunderea pentru un asemenea risc major? In ceea ce ne priveste pe noi, nu putem fi de acord cu o astfel de propunere”, a afirmat Ludovic Orban.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Canepa sau marijuana? Angajatii Departamentului de Administratie au distrus zeci de plante care au rasarit in fata Capitoliului statului Wisconsin

Planurile cuiva de a recolta zeci de plante posibil de marijuana cultivate pe terenul Capitoliului…

5 minute ago

Donald Trump planuieste cea mai mare deportare in masa din istoria Americii: 20 de milioane de oameni ar putea fi alungati din tara

Echipa de campanie a lui Donald Trump care lucreaza pentru a transforma politica de imigratie…

14 minute ago

Romanii pot raporta deepfake-urile si manipularile online la Ministerul Digitalizarii. Ministrul le multumeste „partenerilor Google, Meta si TikTok”

Romanii pot reclama dezinformarile si deepfake-urile, realizate cu ajutorul Inteligentei Artificiale (IA) de pe platformele…

15 minute ago

Bataie ca-n filme in parlamentul din Taiwan. Un deputat din opozitie a furat un proiect de lege care urma sa fie votat si a fugit cu el – VIDEO

Legislatorii puterii si ai opozitiei din Taiwan s-au implicat vineri in incaierari fizice si atacuri…

29 de minute ago

Regimul nord-coreean confirma ca a lansat o racheta balistica si promite sporirea fortei nucleare a tarii

Coreea de Nord a confirmat sambata ca a testat o racheta balistica tactica, a transmis…

44 de minute ago

Cum va fi vremea in weekend. De duminica se incalzeste, dar vom avea si averse de ploaie si furtuni

Dupa valul de ploi si frig, vremea se schimba la sfarsitul saptamanii. Directorul Administratiei Nationale…

O oră ago