Orban sustine ca nu s-a referit la USRPLUS cand a spus ca “unii colegi de guvernare parca nu s-a nascut aici”

politica

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat, marti, ca el s-a referit la unii colegi si nu a pronuntat USR PLUS atunci cand a vorbit despre faptul ca liberalii au „niste parteneri de guvernare care de multe ori se comporta ca si cum nu s-ar fi nascut in Romania”.

„Eu nu am pronuntat USR PLUS, m-am referit la unii colegi”, a explicat Orban, la sediul central al PNL.

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, la finalul saptamanii trecute, ca liberalii trebuie sa sprijine valorile traditionale ale romanilor, precum familia, biserica, satul romanesc, comunitatea, context in care a afirmat ca PNL are niste parteneri de guvernare care de multe ori se comporta ca si cum nu s-ar fi nascut in Romania.

„Avem niste parteneri de guvernare care de multe ori parca nu s-au nascut aici. Nu i-am vazut la Ziua Drapelului National, nu i-am vazut la momente esentiale in celebrarea a tot ceea ce este simbol al natiunii romane, ca sa nu spun ca nu i-am vazut jurand pe Biblie si nu i-am vazut facand cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este nascut din fibra poporului roman, un partid care tine cont de toata matricea componenta a personalitatii Romaniei, noi trebuie sa fim partidul care are forta si capacitatea de a apara fiecare roman, indiferent unde este el, ca este in Romania sau ca traieste in orice tara din Europa sau din lume”, a spus Orban, duminica, la sedinta de alegeri interne din cadrul Organizatiei PNL Bacau.

Luni, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputatilor, Ionut Mosteanu, a declarat ca in ceea ce ii priveste pe liberali campania interna a acestora este „despre care e cel mai antiuserist presedinte”, adaugand ca asteapta sa se termine congresul pentru desemnarea conducerii liberale astfel incat energia politicienilor sa se concentreze asupra programului de guvernare.

„Campania interna din PNL este despre care e cel mai antiuserist presedinte. Unul zice ca buna guvernare e legata de numarul de cruci si de matanii. Celalalt nu zice nimic de biserica, dar da 20 milioane din pix pe 10 iunie pentru Catedrala Mantuirii. Unul zice ca e mai bine sa lase primariile la PSD decat sa se alieze cu USR PLUS. Celalalt nu zice nimic de aliante, dar umple PNL de alesi locali PSD. Ambii gresesc. Si ambii gresesc cu buna stiinta, din calcule electorale interne. Eu o sa trec peste declaratiile de campanie interna, pentru ca avem o tara de guvernat. Astept sa isi termine PNL congresul si sa ne apucam de treaba cu toata energia si sa vad ca au toti un singur focus – programul de guvernare”, a scris deputatul, pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: