Ordonanta de urgenta, mai multi bani pentru cadrele medicale. Cei care ingrijesc pacienti cu Covid-19 vor primi sporuri de pana la 85% din salariu
Sporul pentru personalul medical si auxiliar care ingrijeste pacientii cu COVID-19 a fost majorat, prin OUG si Hotarare de Guvern, pana la 85% din salariul de baza, a declarat, sambata, seful Cancelariei premierului, Ionel Danca, intr-un briefing de presa.
El a precizat ca in cursul sedintei de guvern de vineri a fost adoptata o ordonanta de urgenta care majoreaza sporul pentru conditii de munca deosebit de periculoase la 75 pana la 85%.
„Acest spor va putea fi acordat din bugetul Fondului Unic National de Asigurari Sociale de Sanatate”, a explicat el.
Respectiva OUG creeaza cadrul pentru acordarea acestor sporuri iar, in acest sens, a explicat Danca, a fost propusa Hotararea de Guvern prin care se stabileste efectiv acest spor pentru conditii deosebit de periculoase, pentru personalul medical implicat in activitatile cu pacientii diagnosticati cu COVID-19.
„Pentru personalul medico-sanitar si auxiliar sanitar din unitatile sanitare implicate in activitatile de tratament cu pacientii diagnosticati cu COVID-19, inclusiv in transportul, echiparea sau evaluarea acestora, aceste persoane vor beneficia de un spor pentru conditii deosebit de periculoase de 75 pana la 85% din salariul de baza, iar pentru personalul din Ambulanta, acest spor este stabilit la nivelul de 80% din salariul de baza”, a aratat seful Cancelariei.
Danca a mai precizat ca, Executivul, prin aceste acte normative, a majorat practic sporul de care beneficiaza personalul medical sanitar si auxiliar implicat in tratamentul pacientilor COVID-19 de la 55%, cat era in prezent, la 85%.
„Pentru cei care au dreptul la un spor mai mare, vor primi sporul cu valoarea cea mai mare”, a afirmat seful Cancelariei premierului.