Orlando, trimis de Ciolacu sa acuze Guvernul Orban de complot contra Romaniei: „Sper ca nu este un plan contra acestei tari”

politica

Senatorul PSD Eugen Teodorovici, fost ministru al Finantelor, a anuntat ca, in cazul in care Guvernul Orban isi va asuma raspunderea pe legea bugetului de stat pentru anul 2020, PSD va sesiza CCR. El a sustinut ca in 2020 se ca trece la „austeritate”: „Prefer sa fie lipsa de competenta, sa nu fie ceva la nivel de Guvern care sa aiba ceva in spate, un plan contra acestei tari”.

„Eu inteleg dorinta Guvernului Orban de a nu se adauga amendamente la aceasta lege, dar este o abordare incorecta. Se creeaza un precedent periculos. Constitutia spune ca bugetul se depune la Parlament pentru aprobare. Aprobarea presupune dezbatere. Este corect ca toate comisiile de specialitate sa discute, sa aduca amendamente. Asta este rolul nostru de parlamentari. Sa ma pot uita intr-un buget si sa-mi dau seama daca sunt prevazute anumite sume. (…) Discutiile se fac in CSAT. (…) Trebuie sa fie o discutie cu CES. Nu mai spun de dezbaterea publica pe care colegii liberali o tot subliniau anii trecuti. (…) Prima cale de atac este aceasta la Curtea Constitutionala si apoi vom analiza”, a declarat Teodorovici, duminica, intr-o conferinta de presa.

Intrebat daca PSD se teme de depunerea unei motiuni de cenzura, Teodorovici a spus: „Nu se teme absolut deloc”.

El a sustinut ca, pentru a avea buget de la 1 ianuarie, Guvernul are „un motiv in plus” sa vina cu legea in Parlament pentru dezbatere si vot. „Nu e un motiv in plus pentru a fi discutat?”, a adaugat Teodorovici.

Fostul ministru de Finante a mentionat ca pentru anul 2019 cheltuielile sunt supraestimate si veniturile subestimate, iar pentru anul 2020 „se face invers”.

„Dansii au supraestimat cheltuielile si au subestimat veniturile pentru a ajunge la acel deficit de 4,3%. O spune si agentia de rating in raportul sau (n.r. – Standard & Poor’s). Pentru 2020, in schimb, nu prezinta in mod foarte clar si corect toate cheltuielile pe care aceste legi le prevad. Asta spune si Consiliul Fiscal. Ca estimarea pentru aplicarea legii pensiilor nu este cea corecta. Este mai mica decat cea pe care nota de fundamentare la legea pensiilor o prevede. Pe anul viitor, dansii asta fac, scad cheltuielile, supraestimeaza veniturile (…) peste 11 miliarde de lei supraestimate, iar cheltuielile subestimate cu peste 5 miliarde de lei. Si o spune Consiliul Fiscal, nu o spunem doar noi, cei de la PSD”, a explicat Teodorovici.

El a mentionat ca asteapta bugetul pe anul 2020 si il va compara cu proiectul de buget al PSD lasat la Ministerul de Finante, care prevedea un deficit de 2,8%.

„Sunt convins ca deficitul se putea tine sub 3% pentru anul viitor. Cresterea pentru acest an este pentru a arata greaua mostenire de la PSD. (…) Acea acuza ca nu se stiau date este falsa, pentru ca toate structurile europene au avut acces la toate elementele. (…) Dorinta lor este de a nu aplica cresterile de pensii si salarii. (…) Estimarea aceasta la gramada ascunde dorinta de a nu aplica in intregime legea pensiilor. O spune raportul Standard & Poor’s ca 2020 va fi anul in care se va trece efectiv la austeritate. (…) Prefer sa fie lipsa de competenta, sa nu fie ceva la nivel de Guvern care sa aiba ceva in spate, un plan contra acestei tari”, a mai spus Teodorovici.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: