Pachet de masuri pentru reformarea USR dupa articolul din Rise Project: „Presiunea asupra Aliantei USR PLUS o sa creasca”

politica

Valeriu Nicolae, un apropiat al lui Dacian Ciolos, propune un pachet de cinci masuri pe care USR ar trebui sa il adopte pentru a evita vulnerabilizarea Aliantei USR PLUS. „Candidatura lui Dan Barna pare compromisa”, afirma Nicolae.

Articolul din Rise Project continua sa provoace unde de soc in cadrul Aliantei USR PLUS. Valeriu Nicolae, fost secretar de stat, parte din echipa lui Dacian Ciolos, propune mai multe masuri de reformare a USR.

„A venit Risepocalipsa si pe la USR.

Candidatura lui Dan Barna pare compromisa si presiunea asupra Aliantei USR PLUS o sa creasca. Exista riscuri majore care pot duce nu numai la o ruptura dar si la o demobilizare foarte toxica a electoratului anti-PSD. Erodarea fireasca a unei eventuale guvernari PNL ne va pune intr-o situatie posibil la fel de catastrofala ca la sfarsitul lui 2016 iar revenirea foarte posibila la conducerea tarii a cuplului Ponta Tariceanu este un cosmar .

Insa, ca in orice criza, exista un potential bun de reforma.

a. USR decide ca banul public pe care il primeste va fi folosit asa cum ar fi trebuit folosit de la inceput si nu aruncat pe campanii de promovare a sefului. USR-ul ar trebui sa-si angajeze o echipa de management profesionista si sa-si dezvolte un departament de Resurse Umane superbun, capabil sa construiasca o cultura organizationala profesionista.

b. Se impune rapid o transparentizare totala a tuturor cheltuielilor tuturor oamenilor din USR, mai ales pe partea de fonduri forfetare ale celor din Senat si Parlament. Acolo sunt vulnerabilitati masive care desi nu pot fi exploatate de alte partide vor putea genera o alta criza in conditiile unei anchete jurnalistice de tip Rise.

c. Se stabilesc niste indicatori de performanta clari pentru toti oamenii din USR si mai ales pentru vedetele foarte vocale ale USR. Indicatori care ar trebui asumati public si care nu ar strica sa includa si ceva voluntariat in interesul public, mai ales pentru cei mai vizibili oameni din USR. Sanctiunile trebuie sa fie si ele clare si dure. Responsabilitatile si recompensele trebuie si ele sa fie mult mai bine definite.

d. Se pune la punct un Red Team (o echipa menita sa critice deciziile propuse de conducere sau propunerile parlamentarilor) care sa poata sa sanctioneze derapajele de comunicare si sa previna eventualele crize.

e. Se agreeaza o politica de zero toleranta pentru orice fel de nepotism sau act de coruptie. Se pun la punct mecanisme care sa faca imposibila democratia de tip baroni locali care din pacate incepe sa fie vizibila si in USR.

f. Vedetele USR, incluzandu-l pe Dan Barna, invata sa-si ceara scuze cand e nevoie si isi asuma colectiv schimbarile necesare.

In acest fel vom avea intr-adevar un partid cu standarde serioase capabil sa produca foarte necesara schimbare in politica noastra. Toate cele de mai sus le-am spus cu mai mult de un an in urma conducerii USR.

Ancheta Rise este una necesara si foarte curajoasa. Forteaza o discutie importanta despre nepotism, catastrofala lipsa de eficienta a fondurilor europene cand vine vorba de grupuri vulnerabile si pericolul afacerilor cu bani publici. Pe langa criticile bine meritate o sa genereze si o explozie de atacuri ipocrite asupra lui Dan Barna de la tot felul de Cumpanasi care se cred sfinti. Puterea sminteste. Rise e un tratament bun si sigur aplicabil multora din USR (si nu numai) care au simtit miros de sange.

Acum este un moment bun ca oamenii foarte capabili care au plecat din USR sa revina. Mai ales cei de la Sectorul 1. Ar fi foarte bine si daca Nicusor Dan ar reveni pentru a readuce echilibrul si a-l sustine pe Dan Barna, care, chiar si dupa ancheta Rise, este candidatul cel mai bun (ancheta Rise despre Iohannis este mai consistenta). Mai ales daca si Barna recunoaste ca a gresit (nepotismul e o chestie clara) si isi pune cenusa in cap.

Asumarea responsabilitatii pentru greseli nu este deloc tipica politicianului roman. Este necesara dar lipseste cu desavarsire. Poate e timpul pentru o schimbare”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.

Rise Project a publicat, marti, un articol in care acuza firma lui Dan Barna ca multe proiecte au esuat, iar liderul USR este ”supervizorul senin al unor fraude si conflicte de interese cu fonduri UE”.In replica, liderul USR spune ca e ”ca si cum ne-am supara pe Hagi ca n-a inscris de fiecare data”, informeaza Mediafax.

”Cateva contraste:

Antreprenorul de succes Dan Barna duce in spate o serie lunga de esecuri care au costat aproape sase milioane de euro

Prezidentiabilul vrea sa-i intoarca pe romani in tara, dar si-a consolidat cariera pe seama unora nevoiti sa plece

Opozantul si-a dirijat afacerile in algoritmul de incredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de scoala

Seful USR, partidul care a initiat campania #FaraPenali, este supervizorul senin al unor fraude si conflicte de interese cu fonduri UE

La bilant, managementul care l-a consacrat pe Barna ii este este profitabil siesi, in timp ce oameni aflati in cumpana au beneficiat doar pe hartie

Vorbim despre persoane cu dizabilitati sau proveniti din medii defavorizate, greu de integrat pe piata muncii si extrem de neglijate in Romania. In numele lor, Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare – DCG, compania fondata de Dan Barna, a castigat milioane sub pretextul facerii de bine”, se arata in preambulul articolului ”Adevarul despre Dan Barna” publicat de Rise Project.

Potrivit Rise Project, trei proiecte europene ”generoase arata ca dupa razboi”.

”Banii s-au evaporat intre amici cu facturi la comanda, in nepotisme, deturnari, plati fictive, furturi de echipamente si discursuri despre frumusetea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multa dezamagire”, mai sustin autorii.

Potrivit Rise Project, proiectele ”ingropate” de Grupul de Consultanta si Dezvoltare – DCG, compania fondata de Dan Barna, s-au numit “Punti Comunitare” (social), “SES-am Deschide-te” (social)si “Biblioteca Bunelor Practici”(antreprenorial).

”In centru se afla candidatul Aliantei 2020 USR PLUS, consultant pe fonduri europene, apoi fost secretar de stat in guvernul tehnocrat la Ministerul Fondurilor Europene. Barna, 44 de ani acum, a iesit din firma de indata ce a intrat in minister. L-a avut asociat pe Dragos Jaliu, 50 de ani, conferentiar la SNSPA, unde preda chiar cursul de Managementul proiectelor si programelor internationale – Dezvoltare regionala si fonduri structurale”, sustin jurnalistii de la Rise Project.

”Banii s-au evaporat intre amici cu facturi la comanda, in nepotisme, deturnari, plati fictive, furturi de echipamente si discursuri despre frumusetea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multa dezamagire. Regulile erau clare. Finantate de UE in spiritul coeziunii, afacerile sociale se afla la intersectia sectorului de antreprenoriat cu cel non-profit, functionand pe principiul reinvestirii profitului si utilizand excedentele in scopuri sociale. Sistemul este urmatorul: banii vin de la Comisia Europeana la beneficiarul fondurilor, in cazul nostru Consiliul Judetean (CJ) Alba, care adauga si o mica cofinantare. Apoi fondurile sunt distribuite inspre parteneri, printre care si coordonatorul regional de proiecte, adica firma lui Barna si a partenerului sau, Dragos Jaliu. De aici ajung spre intreprinderile sociale”, mai scriu autorii articolului aparut pe Rise Project, care dezvolta fiecare caz in parte.

Rise Project precizeaza ca Dan Barna, candidatul USR la presedintie, s-a retras in 2016 din companie si a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene in guvernul tehnocrat.

”Anul trecut, Grupul de Consultanta pentru Dezvoltare – DCG s-a intors la Alba, ca lider de proiect european. Cu o noua finantare de 11,8 milioane de lei, infiinteaza intreprinderi start up in centrele urbane din judetele Alba, Brasov, Sibiu, Covasna, Harghita si Mures. “Ne propunem sa incurajam antreprenoriatul in Regiunea Centru, prin crearea unui cadru dinamic si sustenabil, favorabil dezvoltarii abilitatilor antreprenoriale”, suna anuntul postat pe site-ul firmei. Proiectul se afla deocamdata in faza de implementare. Compania lui Barna a fost verificata in teren de OIR POSDRU Alba, dar totul a fost ok, ni s-a transmis. Ultimul control de la minister a plecat si el cum a venit”, se mentioneaza in finalul articolului.

In replica, liderul USR Dan Barna a sugerat ca articolul aparut pe Rise Project are legatura cu candidatura sa la alegerile prezidentiale.

”Am vazut ca este un articol foarte lung. Sunt onorat ca Rise si-a alocat resurse in ultimele doua luni pentru aceasta documentare. Este cumva firesc intr-o campanie electorala sa existe genul asta de demersuri. Am vazut ca au ales doar cateva dintre proiectele in care structurile de economie sociala n-au rezistat dupa perioada de sustenabilitate. Perspectiva apartine jurnalistilor. Pot doar sa spun ca am fost transparent. In cele doua luni de verificare minutioasa am avut ocazia sa stau o ora de vorba cu cei de la Rise. Nu e prima data cand se vorbeste de activitatea mea anterioara intrarii in politica”, a declarat Dan Barna pentru Mediafax.

El a reamintit ca toate proiectele realizate de compania in care a activat au fost monitorizate, verificate si rambursate integral de catre autoritatile de management romane si europene.

”Ceea ce se sugereaza in acel articol este ca si cum i s-ar reprosa unui fotbalist ca nu au iesit toate fazele perfecte. Dincolo de asta, e ca si cum ne-am supara pe Hagi ca n-a inscris de fiecare data. Lucrurile sunt foarte clare, am fost deschis, nu am nimic de ascuns. (…) Perspectiva din care e abordat articolul este semnificativ extrasa din context, cumva si selectia atenta doar a celor cativa nemultumiti, fiind ignorati zecile de beneficiari. Informatia este luata pe bucatele particulare, fiind ignorat contextul larg al implementarii, intr-un context in care linia respectiva de finantare fiind la inceput nu avea cele mai bune premise sa asigure sustenabilitatea”, a conchis Barna.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: