externe

Pana si comunistii din Rusia s-au saturat de Putin: I-au cerut sa opreasca imediat razboiul din Ucraina

Alesi comunisti din regiunea Primore, in Extremul Orient rus, i-au adresat public vineri lui Vladimir Putin cererea de a opri razboiul din Ucraina.

Este pentru prima oara cand alesi din Partidul Comunist lanseaza o asemenea initiativa, in pofida faptului ca formatiunea sustine invazia Ucrainei, ordonata de catre Vladimir Putin la 24 februarie.

La aceasta reuniune, deputatul Leonid Vasiukevici, din cadrul Partidului Comunist din Rusia (KPRF), s-a ridicat si a citit un mesaj adresat presedintelui rus Vladimir Putin, in pofida incercarilor altor alesi si guvernatorului regiunii, prezent la reuniune, de a incerca sa-l faca sa taca.

”Acum cateva zile, la o reuniune a Adunarii Lagislative a kraiului Primorie, s-au adoptat o serie de masuri de sustinere a familiilor militarilor morti in timpul operatiunii militare”, a declarat el, potrivit unei inregistrari video o sedintei, postata pe contul YouTube al Adunarii.

”Intelegem ca daca tara noatra nu inceteaza operatiunea de razboi, vor exista tot mai multi orfani. In timpul operatiunii militare, oameni sfarsesc invalizi. Sunt oameni tineri, care ar putea aduce multe tarii noastre”, a continuat el.

”Cerem o retragere imediata a trupelor ruse”, a conchis el, primind cateva aplauze, potrivit News.ro.

Guvernatorul regiunii, Oleg Kojemiako, a cerut apoi sa nu i se mai dea cuvantul lui Leonid Vasiukevici si altui deputat comunist, Ghenadi Sulga, care l-a sustinut dupa ce a luat cuvantul.

El i-a acuzat de ”discreditarea armatei ruse (…), care lupta impotriva nazismului”, potrivit acesteii inregistrari, postata online si de catre ziarul Kommersant.

Cei doi deputati au fost apoi  privati de dreptul de vot in Adunare in restul zilei, cu 27 de voturi ”pentru” si cinci ”impotriva”.

Liderul grupului comunist in aceasta Adunare, Anatoli Dolgacev, si-a denuntat ulterior colegii si a amenintat cu ”cele mai ferme masuri (de represalii)”.

Autoritatile ruse si-au sporit puternic presiunile si arsenalul juridic, care le permit de-acum sa pedepseasca cu amenzi grele sau cu inchisoarea orice persoana gasita vinovata de ”discreditarea” armatei sau de publicarea unor ”informatii false” despre aceasta.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

CSM va analiza astazi propunerea Inspectiei Judiciare de suspendare din functie a judecatoarei din cazul 2 Mai, Ioana Ancuta Popoviciu

Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii discuta, miercuri, propunerea Inspectiei…

24 de minute ago

Zeci de mii de oameni au iesit in strada in Argentina impotriva reducerii finantarii educatiei, masura din cauza careia multe universitati s-ar putea inchide

Zeci de mii de persoane au iesit marti pe strazile capitalei argentiniene Buenos Aires pentru…

39 de minute ago

O ucraineanca a intrat in Cartea Recordurilor Guinness ca femeia cu cel mai lung par – peste 2,5 metri lungime. Femeia nu s-a tuns niciodata – VIDEO

Ucraineanca Aliia Nasirova a intrat in Cartea Recordurilor Guinness cu un par de 257,33 centimetri…

O oră ago

Sephora Romania a sters reclama jignitoare la adresa miilor de detinuti torturati in comunism: „Pitesti, am auzit ca iti plac dungile”

Sephora Romania a publicat pe retelele de socializare o reclama jignitoare la adresa miilor de…

O oră ago