Pandemia a dublat averile celor mai bogati oameni din lume. Reactii dure: „Sa corectam nedreptatile violente ale acestei inegalitati obscene, smulgand inapoi puterea elitelor si averile extreme”

news

Averea celor mai bogati zece oameni din lume s-a dublat de la inceputul pandemiei de coronavirus, arata organizatia de caritate Oxfam, intr-un document publicat luni sub titlul „Inegalitatea ucide”.

Conform datelor preluate de dpa, citate de Agerpres, in acelasi timp peste 160 de milioane de oameni au fost impinsi sub nivelul saraciei.

Studiul publicat inaintea agendei Forumului Economic Mondial de la Davos sustine ca inegalitatile economice, de gen si rasiale, precum si cele intre tari „fac bucati lumea in care traim”.

„Nu este din intamplare, ci este o alegere: ‘violenta economica’ este comisa cand optiunile politice structurale sunt luate pentru cei mai bogati si mai puternici oameni. Asta ne afecteaza direct pe toti, iar cel mai mult pe cei mai saraci, pe femei si fete si pe cei din grupurile categorisite in functie de rasa”, sustin autorii.

Directoarea executiva a Oxfam International, Gabriela Bucher, a declarat ca „nu a fost niciodata mai important sa incepem sa corectam nedreptatile violente ale acestei inegalitati obscene, smulgand inapoi puterea elitelor si averile extreme, inclusiv prin impozitare, readucand acei bani in economia reala pentru a salva vieti”.

„Pandemia de coronavirus a scos la lumina atat motivul lacomiei, cat si ocazia, prin mijloace politice si economice, prin care inegalitatea extrema a devenit un instrument de violenta economica”, a adaugat ea.

Autorii studiului cer reducerea averilor extreme prin taxare progresiva, prin masuri publice cu eficienta dovedita in reducerea inegalitatii, precum si reorientarea cu curaj a puterii in economie si societate.

Forumul de la Davos, programat saptamana aceasta, a fost amanat din cauza pandemiei. Cei mai proeminenti politicieni se vor reuni prin mijloace digitale.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: