Papa Francisc: „Imi continui cu incredere spitalizarea”

Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie si a carui stare de sanatate se mentine critica, a transmis, printr-un mesaj pentru rugaciunea Angelus, ca isi continua „cu incredere” spitalizarea si tratamentele, potrivit AFP, preluata de Agerpres.
„In ceea ce ma priveste, imi continui cu incredere spitalizarea, urmand tratamentele necesare; odihna face de asemenea parte din terapie”, a scris papa Francisc, in varsta de 88 de ani, intr-un text redactat ”zilele acestea”, potrivit unei surse de la Vatican.
„Le multumesc din suflet medicilor si personalului medical din acest spital pentru ingrijirile pe care mi le acorda si pentru devotamentul cu care isi indeplinesc datoria fata de bolnavi”, a adaugat papa, spitalizat din data de 14 februarie la Roma.
De asemenea, el le-a multumit tuturor celor care se roaga pentru el.
Surse de la Vatican au precizat, in cursul diminetii, ca nu i-au mai fost administrate alte transfuzii de sange, dar ca primeste in continuare oxigen si ca au fost recoltate noi analize, ale caror rezultate vor fi cunoscute in cursul serii.
Papa a reiterat de asemenea ingrijorarea sa pentru razboiul din Ucraina, asa cum facea in mod frecvent la finalul rugaciunii Angelus inainte sa fie spitalizat.
”Maine vom marca trei ani de la declansarea razboiului pe scara mare impotriva Ucrainei: o comemorare dureroasa si rusinoasa pentru intreaga umanitate”, a mai scris suveranul pontif.
Papa, al carui prognostic medical era ”rezervat” sambata seara, ”a petrecut o noapte linistita si s-a odihnit” la spitalul Gemelli, a anuntat duminica Sfantul Scaun pe canalul sau de Telegram.
Liderul Bisericii Catolice este spitalizat din cauza unei pneumonii bilaterale, iar starea sa s-a degradat sambata.
In questi giorni mi sono giunti tanti messaggi di affetto e mi hanno particolarmente colpito le lettere e i disegni dei bambini. Grazie per questa vicinanza e per le preghiere di conforto che ho ricevuto da tutto il mondo!
— Papa Francesco (@Pontifex_it) February 23, 2025