Paraguay este singura țară din America Latină unde există două limbi oficiale: spaniolă și guarani. Guarani este o limbă indigenă care este vorbită de majoritatea populației Paraguayului, Constituția din 1992 fiind cea care a consolidat acest statut egal, începând, astfel, un moment istoric de reparație morală și identitară. Contextul a fost unul legat de trecerea de la dictatură la democrație.
În 1989, dictatura de 35 de ani a lui Alfredo Stroessner a uat sfârșit. În timpul regimului său, deși Stroessner folosea guarani în discursuri populiste pentru a câștiga simpatia maselor, limba era de fapt persecutată în școli. Elevii erau pedepsiți dacă o vorbeau, fiind considerată o limbă a „ignoranței” sau a celor needucați. Constituția din 1992 a fost astfel, un simbol al libertății și al recunoașterii adevăratei identități a poporului paraguayan.
Astfel, de la persecuție, a devenit obligatoriu ca limba să fie predată în școală. Statul a început să emită legi și documente în ambele limbi (deși spaniola rămâne predominantă în justiție în caz de ambiguități). Stigmatul social a fost eliminat și astăzi, a vorbi guarani este o dovadă de „paraguayidad” (spirit paraguayan).
Azi, în cele mai elegante restaurante din centrul nou al Paraguayului sunt scrise mesaje sau glume în slang guarani pe șervețelele de pe mese, pe oglinzi în baie sau pe căni, tricouri sau alte obiecte comerciale și nu numai. Paraguayul respiră și vorbește în guarani, și acum puține acte oficiale au rămas în spaniolă.
Iată ce scrie Ticio Escobar într-un text curatorial pe care l-am găsit în unul din muzeele din zona nouă a orașului:
”Întrebări despre posibilitatea de a reinventa Paraguayul?
Este posibil să concepem integritatea unei țări fracturate în segmente ireconciliabile, dezamăgită în visurile sale de o tranziție democratică viabilă, măcinată de interese obscure și de corupție generalizată? Este posibil să ne imaginăm întreagă orice țară supra determinată astăzi de logica instrumentală a capitalismului globalizat?
Aceste întrebări, mai degrabă deschise spre a declanșa noi întrebări decât spre a oferi răspunsuri clare, dezorienteaza cursul unei gândiri bazate pe date, planuri și estimări rezonabile. Însă, pe de altă parte, aceste aceleași chestiuni ridică provocarea de a concepe modalități diferite de a aborda sfera publică, de a lucra cu memoria și de a aventura noi proiecții. Nu este vorba despre capacitatea de a prezice, ci de posibilitatea de a zări noi configurații ale viitorului pornind de la experiența lumii guarani.”
Citește mai mult pe presshub.ro.