Paranoia la Kremlin: „SUA, Franta si Marea Britanie asteapta ca ultimul veteran al razboiului mondial sa moara, pentru a putea rescrie istoria”, afirma Maria Zaharova

externe

Marea Britanie, SUA, Franta, veterani de razboi, rescrierea istoriei, Maria Zaharova

Rusia si China lupta pentru a pastra memoria istorica a faptelor eroice ale popoarelor lor in cel de-al Doilea Razboi Mondial, in timp ce Occidentul se straduieste sa rescrie istoria pentru a schimba complet lumea, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, citata de publicatia Fakti.

Diplomatul a mentionat ca, dintre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU, doar Rusia si China lupta pentru pastrarea adevarului istoric despre cel de-al Doilea Razboi Mondial, in timp ce celelalte tari, chiar si cele care au facut parte din coalitia antihitlerista, „fie au uitat totul, fie vor ca Rusia si China sa uite totul”.

„Care dintre ele lupta de fapt pentru memoria istorica? Pentru ca trei tari – SUA, Franta si Marea Britanie – lupta pentru exact opusul, pentru a rescrie aceasta istorie”, a notat Zaharova.

Ea a subliniat ca in fiecare an sunt din ce in ce mai putini veterani care au supravietuit asediului si au asistat la evenimentele teribile ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar „occidentalii vor sa profite de acest moment” pentru a uita rezultatele razboiului. „Si apoi, cand nu mai exista martori in viata, nici macar unul, ei intentioneaza sa rescrie complet istoria, sa respinga complet rezultatele de la Nuremberg, sa distruga complet monumentele de pe teritoriul tarilor lor, sa redeseneze complet lumea”. a subliniat Zaharova.

Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului rus de Externe, rezultatul unor astfel de actiuni va fi o intoarcere „la vremurile imperialismului, colonialismului, dar pur si simplu la un nou nivel”. „Iar acesta, din pacate, nu este un nou nivel inalt, ci un nou nivel scazut”, a conchis Zaharova.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: