Parchetul General îl acuză pe Ciprian Ciucu de fake news: ”A publicat informații nereale privind o cauză penală”

Parchetul General îl acuză pe Ciprian Ciucu de fake news A publicat informații nereale privind o cauză penală
Parchetul General a emis, luni seară, un comunicat în care îl acuză pe Ciprian Ciucu, candidat PNL la Primăria Generală, că a difuzat ”informații nereale” privind implicarea sa într-un dosar în care oligarhi ruși au primit acte false românești.

”În cursul zilei de astăzi, 24 noiembrie, 2025, primarul unui sector din municipiul București a publicat pe contul său de Facebook informații nereale privind o cauză penală instrumentată de PÎCCJ, referitoare la destructurare unei rețele infracționale care se ocupă cu traficul de documente de identitate false.

În mod fals, persoana în cauză a informat că este inițiatorul destructurării acestei rețele.
Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că pe rolul instituției noastre au fost deschise, începând din anul 2024, mai multe dosare penale având ca obiect traficul cu acte de identitate false. Unele dintre aceste dosare au fost finalizate prin rechizitoriu sau acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar alte dosare sunt în curs de soluționare.

Aceste cauze s-au constituit ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de urmărire penală și vizează acțiuni derulate în mai multe localități din România. Niciunul dintre aceste dosare nu are legătură cu instituții publice din sectorul 6.

Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită autorităților politice – în general și cu atât mai mult în contextul perioadelor electorale – să nu încerce asocierea instituției Ministerului Public cu interese de natură politică”, a transmis Parchetul.

Ce a postat Ciucu

”LA INIȚIATIVA MEA

a fost demarată cercetarea care a dus la ancheta Parchetului General ce concluzionează că aproape 300 de oligarhi și infractori ruși ar fi obținut ilegal documente de identitate românești!

Astfel, am inițiat destructurarea unei rețele mai vechi care acționa la nivel național.

Am aflat de acestă situație după ce, anul trecut, am schimbat fosta conducere de la Evidența Persoanelor, iar cea nouă mi-a adus la cunoștință unele inadvertențe în ceea ce privește documentele de stare civilă depuse.

Directorul General al Direcției Locale de Evidență a Personelor a sesizat organele de cercetare din cadrul Poliției Naționale, în urma dispoziției pe care i-am dat-o în decembrie 2024.

În luna noiembrie 2024, am dispus ca lucrătorii de la starea civilă să verifice integral documentele depuse de către cetățenii moldoveni, ucrainieni și ruși pentru transcrierea actelor de stare civilă în urma dobândirii cetățeniei române.

Ancheta a fost extinsă la toate structurile de evidență din București, dar și din țară. Problema este una serioasă! Se pare că există o rețea bine organizată. Dacă nu atrăgeam atenția, nu se știa! Se pare că am inițiat destructurarea unei rețele vechi de peste 10 ani”.

Oligarhi ruși cu cetățenie română

Aproximativ 300 de cetățeni ruși au obținut în ultimii ani documente de identitate românești în mod fraudulos, potrivit unei surse din cadrul Poliției de Frontieră, citate de G4Media.ro. Cazul face obiectul unei anchete extinse a Parchetului General, iar informațiile sunt confirmate de portalul instanțelor de judecată, unde Direcția Locală de Evidența Persoanelor Sector 6 a cerut anularea unor certificate de naștere emise pe numele a zeci de cetățeni ruși care au depus acte false la ghișeele din România.

Mulți dintre cei vizați sunt considerați infractori periculoși sau oligarhi conectați la interesele Kremlinului și plasați pe listele de sancțiuni ale unor țări occidentale. Ei ar fi folosit certificate de cetățenie română falsificate, presupus emise de consulate ale României din străinătate, pentru a obține ulterior cărți de identitate și pașapoarte românești. Cu aceste documente, au putut călători liber în Uniunea Europeană, evitând restricții și sancțiuni internaționale.

Identități furate de la soldați ucraineni morți în război

În aproape 20 de cazuri, ruși care au solicitat redobândirea cetățeniei române ar fi prezentat identitățile unor soldați ucraineni morți pe front după invazia Rusiei din februarie 2022, susține aceeași sursă. Printre ei se numără și un traficant de droguri căutat de justiția rusă, care ar fi fugit în Spania cu acte românești obținute fraudulos.

Fenomenul este atribuit unor rețele transfrontaliere care au exploatat vulnerabilități legislative și lipsa unei baze de date centralizate privind emiterea documentelor de identitate. Aceste rețele ar fi plătit între 15.000 și 40.000 de euro pentru fiecare set de acte românești falsificate, o parte din bani ajungând la funcționari din mai multe servicii de evidență a populației din nordul țării.

În noiembrie 2024, Parchetul General a efectuat percheziții la serviciile de evidență a populației din Bucecea și Vârfu Câmpului. Funcționari și intermediari au fost acuzați de luare și dare de mită, trafic de influență, fals în înscrisuri oficiale și alte infracțiuni de corupție.

În iulie 2025, în aceeași cauză, procurorii au realizat alte aproape 300 de percheziții cu sprijinul Poliției de Frontieră, vizând serviciile din Câmpulung Moldovenesc (Suceava) și Săveni (Botoșani). La Câmpulung, ancheta viza o rețea care ar fi obținut cărți de identitate neconforme pentru persoane din Rusia, Ucraina, Republica Moldova și alte state din fostul spațiu sovietic. La Săveni, autoritățile cercetează o structură care ar fi ajutat aproape 7.000 de cetățeni din Rusia, Ucraina și Republica Moldova să primească acte românești pe baza unor documente false privind cetățenia.

Parchetul General a precizat atunci că beneficiarii acestor acte au obținut documente românești prezentând certificate falsificate de dobândire a cetățeniei și declarând domiciliul în locuințe ale unor cetățeni români fără ca proprietarii să știe sau să fie prezenți la înregistrare. Declarațiile de luare în spațiu ar fi fost întocmite în fals.

Comments are closed.

Citește mai departe

Un fost general sirian acuzat de crime împotriva umanității și implicat în programul de arme chimice al regimului Bashar al-Assad ar beneficia de protecție și sprijin financiar din partea autorităților americane și libaneze, potrivit unei investigații BBC realizate împreună cu postul american NPR. Bassam al-Hassan ar fi fost menținut în Liban în schimbul informațiilor despre […]
Președintele Nicușor Dan a participat miercuri, alături de mai mulți consilieri din Administrația Prezidențială, la Sfânta Liturghie oficiată în Biserica Palatului Cotroceni, cu prilejul cinstirii Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah. Șeful statului a transmis un mesaj despre nevoia de moderație și înțelegere într-o societate în care, spune el, „ura” și „vrajba” sunt tot mai […]
Românii care își schimbă furnizorul de energie electrică sau încheie un nou contract în această toamnă găsesc oferte mai scumpe decât în urmă cu un an, iar diferențele dintre companii au devenit semnificative. O analiză a Asociației Energia Inteligentă estimează că prețul mediu al ofertelor noi pe 12 luni ar putea ajunge la aproximativ 1,67 […]
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia și fosta logodnică a lui Donald Trump Jr., i-ar fi cerut unui important donator republican 100.000 de dolari pentru a-și achita o datorie la American Express, cu doar câteva zile înaintea audierii sale de confirmare în Senat. Potrivit unei investigații publicate de The Wall Street Journal, în schimbul sprijinului […]
Bilanțul atacului rusesc asupra orașului Priluki, din regiunea Cernihiv, a urcat la 22 de morți, între care cinci copii, iar alte 54 de persoane au fost rănite. Echipele de intervenție au lucrat fără întrerupere pe timpul nopții pentru a căuta victime sub ruinele unui bloc grav avariat, în timp ce autoritățile ucrainene au declarat zi […]