externe

Participare record la Forumul de la Davos. Tema editiei este „Cooperare intr-o lume fragmentata”

Forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos, a carui reuniune anuala se desfasoara in perioada 16-20 ianuarie 2023, a anuntat o participare record a liderilor politici si reprezentantilor mediului de afaceri, care vor aborda teme precum incetinirea economica globala sau provocarile de mediu, dar si razboiul din Ucraina, intr-un context de crize multiple si mutatii geopolitice, au anuntat agentiile Reuters si EFE, citate de Agerpres.

Intalnirea anuala reuneste lideri de stat, din afaceri si societatea civila pentru a aborda starea lumii si a discuta despre prioritatile anului.

Forumul este prezidat de profesorul Klaus Schwab, fondator si presedinte executiv, sub coordonarea unui Consiliu de administratie format din 29 de personalitati ce actioneaza ca „gardieni” ai misiunii si valorilor organizatiei si supravegheaza activitatea Forumului in promovarea adevaratei cetatenii globale. Din Consiliul de administratie fac parte, printre altii: Chrystia Freeland, vicepremier si ministru al finantelor in Canada; Kristalina Georgieva, director al Fondului Monetar International; Fabiola Gianotti, director general al Organizatiei Europene pentru Cercetare Nucleara (CERN); Al Gore, fost vicepresedinte al SUA (1993-2001); Paula Ingabire, ministru al Comunicatiilor, Tehnologiei si Inovarii in Rwanda; Christine Lagarde, presedinte al Bancii Centrale Europene; Ngozi Okonjo-Iweala, directoare a Organizatiei Mondiale a Comertului; Regina Rania a Regatului Hasemit al Iordaniei; Mark Schneider, director executiv al companiei Nestle; Tharman Shanmugaratnam, ministru in guvernul statului Singapore; Jim Hagemann Snabe, presedinte Siemens; Julie Sweet, presedinta si directoare executiva a companiei Accenture; Heizo Takenaka, profesor emerit al Universitatii Keio din Tokyo; Zhu Min, presedinte al Institutului National de Cercetare Financiara din cadrul Universitatii Tsinghua din Beijing.

O istorie de peste 50 de ani

Intalnirea anuala din luna ianuarie, desfasurata in cea mai inalta statiune din Elvetia, Davos, reprezinta evenimentul de referinta al fundatiei elvetiene Forumul Economic Mondial (WEF). Prima reuniune a avut loc in 1971, sub numele Forumul European de Management (European Management Forum), potrivit site-ului oficial al WEF -www.weforum.org.

Initial, profesorul Klaus Schwab a orientat intalnirile pe modalitatile in care companiile europene ar fi putut sa se adapteze practicilor de management americane. A dezvoltat si a promovat, de asemenea, abordarea managementului „partilor implicate” (stakeholder), care baza succesul corporatiilor pe managementul ce ia in considerare toate interesele: nu numai ale actionarilor, clientilor si beneficiarilor, ci si ale angajatilor si comunitatilor in cadrul carora opereaza, inclusiv ale guvernelor.

Viziunea profesorului Klaus Schwab pentru ce avea sa devina Forumul Economic Mondial s-a dezvoltat odata cu marcarea unor momente-cheie. Evenimentele din 1973 – colapsul sistemului monetar de la Bretton Woods si Razboiul Arabo-Israelian – au determinat expansiunea temelor abordate de la management la probleme economice si sociale. Politicienii au fost invitati pentru prima data la Davos in ianuarie 1974.

In 1976, organizatia a introdus un sistem de apartenenta pentru „cele 1.000 de companii de top din lume”. Forumul European de Management a fost prima organizatie non-guvernamentala care a initiat un parteneriat cu institutiile de dezvoltare economica din China. In 1979, a fost publicat primul Raport de Competitivitate Globala (Global Competitiveness Report).

In 1987, Forumul European de Management a fost redenumit Forumul Economic Mondial, iar Simpozionul European de Management a devenit Reuniunea Anuala, reflectand expansiunea sferei de abordare, noteaza istoricul prezentat de site-ul citat.

In 1988, a fost semnata Declaratia de la Davos intre Grecia si Turcia. In 1989, Coreea de Nord si Coreea de Sud au participat la prima reuniune la nivel ministerial, la Davos. La aceeasi reuniune, premierul est-german Hans Modrow si cancelarul german Helmut Kohl au purtat discutii despre reunificare.

In 1992, presedintele sud-african Frederik Willem de Klerk s-a intalnit in cadrul evenimentului cu Nelson Mandela si liderul tribal Mangosuthu Buthelezi.

In 2015, Forumul a fost recunoscut oficial ca organizatie internationala.

O agenda in continua schimbare

De-a lungul anilor, agenda Reuniunii Anuale s-a concentrat pe provocarile in schimbare cu care se confrunta lumea. Schimbarile climatice au reprezentat o tema constanta, asa cum au fost si incluziunea, diversitatea si modalitatile in care economiile se pot dezvolta astfel incat sa raspunda nevoilor tuturor. Dar agenda se schimba anual, pentru a raspunde celor mai arzatoare probleme.

Forumul Economic Mondial publica un Raport al Riscurilor Globale inainte de fiecare reuniune anuala din ianuarie, pentru a identifica si analiza riscurile globale critice. Criza costului vietii, o consecinta a inflatiei, agravata de razboiul din Ucraina si redeschiderea economiei dupa pandemia de COVID, reprezinta cel mai mare risc mondial pentru urmatorii doi ani, arata studiul publicat la 11 ianuarie 2023 de Forumul Economic Mondial.

In prezent, programul cuprinde peste 300 de sesiuni cu scopul de a accelera progresul si de a aborda provocarile globale. Forumul continua aceasta munca pe tot parcursul anului cu o gama de initiative lansate prin intermediul „centrelor si platformelor” sale.

Statiunea montana Davos permite participantilor sa se intalneasca oriunde in afara sesiunilor. Intalnirile informale pot avea rezultate si solutii la fel de numeroase si de valoroase precum reuniunile oficiale.

Manifestul Davos – „Davos Manifesto”, creat in 1973 si reinnoit in 2020, expune principiile capitalismului partilor interesate sau un sistem de obiective comune pentru afaceri, precum cele evidentiate in Agenda ONU a Obiectivelor de Dezvoltare Durabila.

Tema editiei cu numarul 53 este „Cooperare intr-o lume fragmentata”. Lumea se afla astazi intr-un punct critic de inflexiune. Numarul mare de crize in curs necesita o actiune colectiva curajoasa, anunta www.weforum.org.

Editia din 2023 revine in luna ianuarie, dupa ce editia din 2022 s-a desfasurat in perioada 22-26 mai. Liderii lumii s-au reunit la Davos in 2022 pentru reuniunea anuala a Forumului Economic Mondial pe fondul unor frictiuni si fracturi globale tot mai adanci. Era pentru prima data cand evenimentul revenea la prezenta fizica din ianuarie 2020, cand a izbucnit epidemia de coronavirus si a schimbat rapid cursul conversatiilor la Davos.

Renumita statiune elvetiana de schi gazduieste in 2023 cel mai mare numar de reprezentanti ai mediului de afaceri, aproximativ 1.500, dintre care aproximativ 600 de directori executivi, organizatorii evidentiind ca in 2023 in randul acestora va fi si cel mai mare numar de femei. Tot in 2023, s-a ajuns aproape la paritate in rolurile de moderare a sesiunilor.

In 2022, 2.500 de lideri si experti mondiali s-au reunit pentru a aborda cele mai presante provocari ale timpurilor noastre: Ucraina si viitorul ordinii mondiale globale, urgenta tot mai mare a crizei climatice si impactul acesteia asupra alimentatiei si saraciei, perspectivele privind recesiunea si viitorul muncii, precum si modalitati de a pune capat COVID-19 si de pregatire pentru urmatoarea pandemie in situatia in care multe tari inca nu aveau acces la vaccinuri.

Temele care au reiesit la editia anterioara au conturat abordarea urmatoarelor luni. Initiativele lansate au vizat cooperarea in toate domeniile, de la angajamente privind zero emisii si pregatire in caz de pandemie pana la accelerarea locurilor de munca si a abilitatilor, colaborare in domeniul rezilientei cibernetice si a metauniversului, aminteste site-ul organizatiei.

Mai exact, s-au trasat sase teme de lucru pe agenda, conform www.weforum.org:

* Ucraina pune in lumina importanta cooperarii globale. Davos 2022 a debutat cu o adresare in direct a presedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar Dialogul special despre Ucraina a reunit 70 de directori executivi alaturi de premierul Ucrainei, Denis Shmihal, care a participat prin teleconferinta, presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ministrul de externe Dmitro Kuleba si prim-vicepremierul Ucrainei, Iulia Sviridenko.

* Trei crize interconectate: clima, hrana, energia. Nesiguranta hranei reprezinta o problema nu numai pentru sanatatea publica, dar si pentru geopolitica si securitate: „Societatile infometate se prabusesc oriunde te-ai afla in lume”, a sustinut jurnalista postului CNN, care a moderat panelul de discutii despre nesiguranta alimentara. Un jucator esential in atingerea scopului privind zero emisii este First Movers Coalition, care a anuntat o expansiune majora la Davos 2022 si lansarea a doua noi sectoare: Eliminarea dioxidului de carbon si Aluminiul.

* Nu folositi cuvantul care incepe cu „R” (dar s-ar putea sa vina oricum). Panelul asupra perspectivelor economice globale (Global Economic Outlook) de la Davos 2022 a inceput cu intrebarea: ne indreptam spre o recesiune globala? Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a fost precauta, notand ca „orizontul s-a intunecat” de la cele mai recente prognoze ale FMI, din cauza socurilor suferite de preturile alimentelor si ale energiei, precum si prin prisma masurilor blocate in criza climatica si a caderii bruste a activelor digitale. Co-fondatorul si co-presedintele The Carlyle Group, David M. Rubenstein, a venit cu un sfat: „Nu folositi cuvantul cu ‘R’. Sperie lumea”.

* Pregatirea pentru urmatoarea pandemie necesita eliminarea disparitatilor din sanatate. COVID-19 a fost un subiect fierbinte la fiecare reuniune anuala dupa ianuarie 2020, cand a fost consemnata aparitia virusului, si datorita vaccinurilor participantii s-au putut reintoarce la Davos, doi ani mai tarziu. Intr-un panel de discutii dedicat echitatii rasiale, adjuncta secretarului general al ONU si directoarea executiva a Programului comun al ONU pentru HIV/SIDA, Winnie Byanyima, a declarat: „Rasismul are loc atunci cand persoanele cu piele neagra, maro sau orice culoare isi dau ultima suflare din cauza violentei politice, cand li se refuza medicamente care salveaza vieti si care ar putea pune capat pandemiei, cand nu pot accesa servicii de ingrijire sau sanatate din cauza datoriilor care ii ineaca”.

* Inegalitatea de gen si locurile de munca ale zilei de maine. Organizatia Oxfam a publicat un raport in cadrul Davos 2022 intitulat „Profitand de durere” (Profiting from Pain), care a scos in evidenta cresterea inegalitatii sociale in timpul pandemiei.

* Viitorul nostru este digital. Pentru a promova incluziunea digitala, Edison Alliance, o initiativa a Forumului care isi propune sa creasca accesul digital cu preturi accesibile la asistenta medicala, finante si educatie, a lansat un navigator de politici digitale, care ofera factorilor de decizie, autoritatilor de reglementare si intreprinderilor un „ghiseu” unic pentru studii de caz, bune practici si alte resurse unice.

Evenimentul de la Davos a primit si critici de-a lungul timpului, fiind considerat o adunare a elitelor, iar in ultimii ani Forumul a fost tinta campaniilor de dezinformare. Dar, asa cum sugereaza si London School of Economics (LSE), stereotipul asa-zisului „Om Davos” („Davos Man”) este mai putin relevant in prezent intrucat „temele de incluziune sociala si ecologism” au devenit prioritare. In concluzie, „WEF are acum un modus operandi mai larg: nu doar ca intareste consensul prin dialog, dar si identifica liderii si ii stimuleaza sa se implice”, a transmis LSE citata de www.weforum.org.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Flota ruseasca a Marii Negre, lovita din nou. Ucrainenii au distrus dragorul „Kovrovets”

Inca o nava a Flotei Marii Negre a Federatiei Ruse a fost atacata, relateaza site-ul…

13 minute ago

Rusia tine sa dea lectii de umanitate Parisului: „Franta sa se abtina de la utilizarea fortei impotriva protestatarilor din Noua Caledonie”

Rusia cere Frantei sa se abtina de la utilizarea fortei impotriva protestatarilor din Noua Caledonie…

O oră ago

Diana Sosoaca, activata international impotriva „vestului colectiv”. „Pe aici nu se trece!”

Dupa o „vizita speciala” in Serbia, senatoarea de Iasi, Diana Sosoaca a trimis o scrisoare…

O oră ago

Tentativa de lovitura de stat in Congo. Armata: „Actiunea a fost inabusita in fasa”

Armata congoleza afirma ca a "dejucat o lovitura de stat" duminica dimineata devreme si a…

2 ore ago