Partidul lui Ciolos s-a lansat fara Ciolos. Dragos Pislaru: „Acest partid nu este sugrumat in jurul a doi oameni, copresedinti”

politica

Noul partid REPER, infiintat de Dacian Ciolos, a fost lansat, luni, de catre copresedintii Ramona Strugariu si Dragos Pislaru, in prezent eurodeputati, impreuna cu zece parlamentari care s-au alaturat acestui proiect.

„Reinnoim proiectul european al Romaniei, este un proiect politic in care credem. (…) REPER este un proiect politic centrist, liberal, pro-european, foarte bine ancorat in valorile europene, in tot ceea ce ne ofera ca perspectiva de bunastare si de pace si de prosperitate in UE. Este in acelasi timp si un proiect politic care se vrea, de la inceput, din prima etapa, foarte bine ancorat in nevoile societatii”, a precizat Ramona Strugariu intr-o conferinta de presa sustinuta la Parlament.

Noul proiect politic are in centru oamenii, iar masurile vor fi luate numai dupa consultarea cu societatea civila, cu mediul de afaceri, cu specialisti, cu oameni nemultumiti, a adaugat Ramona Strugariu.

„Asta inseamna ca este un partid deschis, un partid care lanseaza invitatia tuturor acelor oameni care cred in acelasi set de valori sa vina si sa contribuie la acest proiect. Este si un proiect colaborativ”, a subliniat ea.

Dragos Pislaru a precizat ca fiecare politica publica pe care REPER o va dezvolta va fi pentru oameni si „nu pentru a arunca praf in ochi, cum este chestiunea aceasta cu 50 de bani” pentru carburanti, ci pentru a schimba ceva pe termen mediu, pe termen lung in viata oamenilor in bine.

„De aceea nu trebuie sa fie o surpriza pentru nimeni ca una dintre prioritatile fundamentale ale acestui partid este educatia, dar nu o educatie pe hartie, ci pur si simplu de a rezolva doua probleme fundamentale unde Romania este pe ultimul loc in Europa – abandonul scolar in randul copiilor si analfabetismul functional. (…) Este nevoie de responsabilitate in politica si de asumarea unor proiecte pe termen lung. (…) Tinerii au fost cei mai loviti in pandemie, tinerii sunt pentru noi o prioritate”, a explicat Pislaru, citat de Agerpres.

Europarlamentarul a precizat ca partidul REPER este dedicat oamenilor activi, care se implica in societate si care si-au pierdut increderea.

„Nu trebuie neaparat sa mimam sau sa putem replica o tara ca afara, ci ne dorim ca noi, aici, sa putem construi ca romani, si europeni deopotriva, un destin mai bun, sa ne putem mandri cu ceea ce construim impreuna. (…) Diferenta fundamentala intre acest proiect si ceea ce a fost in trecut este ca acest partid nu este sugrumat in jurul a doi oameni, copresedinti”, a adaugat Pislaru.

Intrebata daca Dacian Ciolos va candida la prezidentialele din 2024, Ramona Strugariu a aratat ca este o chestiune care urmeaza sa fie discutata.

„Este o chestiune pe care urmeaza sa o discutam. Nu am avut o discutie despre candidatura la prezidentiale din 2024, pentru ca este un lucru de asumare politica foarte serioasa. (…) Doi – este o chestiune de decis despre cum arata asteptarile societatii. (…) Romania are nevoie de un astfel de proiect politic, dependent de un candidat la prezidentiale, dar e adevarat ca e nevoie de un candidat foarte puternic”, a aratat ea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: