Partidul Monicai Macovei, la un pas de inregistrare. Cu ce vine NOU

politica

Europarlamentarul Monica Macovei, impreuna cu Adrian Papahagi, Adrian Stanciu, Serban Marinescu si Dacian Tolea, a semnat actele de infiintare a Partidului M10, care au fost depuse astazi, 3 iunie 2015, la Tribunalul Bucuresti. Cererea de inregistrare este insotita de peste 200 de semnaturi ale reprezentantilor organizatiilor din tara si diaspora, care devin, astfel, membri fondatori M10.

Partidul M10 este printre primele partide politice care solicita personalitate juridica pe baza noilor prevederi ale Legii 14/ 2003 privind partidele politice, care permit infiintarea unui partid politic cu minimum 3 membri fondatori.

‘In doar cateva saptamani, am adunat semnaturile pentru inscrierea partidului, asa cum prevedea vechea lege. Adica, avem peste 25.000 de semnaturi, din 20 judete plus Bucuresti, avem deci sustinere publica.   Avem un teanc intreg de formulare, pe care nu le-am mai depus astazi la Tribunal, pentru ca nu mai este nevoie, insa, pentru noi, oamenii acestia  sunt sustinatori si, probabil, multi dintre ei vor deveni membri de partid. Vom lua legatura cu ei si ii vom invita sa participle la activitatile partidului M10, in orasele si satele in care locuiesc. Cu acesti 25.000 de oameni incepem sa construim noua forta politica din Romania si, sunt convinsa, cu multi altii din cei dezamagiti de clasa politica, cei care nu mai au pe cine sa aleaga, pentru ca nu se simt reprezentati. Noi ii vom reprezenta’, a declarat Monica Macovei, membru fondator al Partidului M10 si presedinte al Comitetul de Initiativa Nationala al Partidului M10, potriviy unui comunicat de presa.

Potrivit legii, Partidul M10 va fi condus, pana la inscrierea in Registrul partidelor, de Comitetul de Initiativa Nationala, din care fac parte cei cinci membri fondatori care au semnat actele de constituire si al carui presedinte este Monica Macovei.

M10 va avea o Comisie de Integritate din care fac parte si doi reprezentanti ai societatii civile, care nu sunt membri de partid — Cristian Ghinea (CRPE) si Gelu Trandafir (Freedom House).

‘Comisia de Integritate va avea drept de veto. Nu vom face nicio propunere pentru functii publice, cum ar fi candidatii la alegerile locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidentiale, daca persoana respectiva nu are aprobarea Comisiei de Integritate. Acestea sunt regulile partidului nostru, care vor garanta ca M10 va avea candidati onesti, integri, profesionisti. Statutul M10 prevede ca din Comisia de Integritate fac  parte si persoane  din afara partidului, pentru a elimina orice risc, chiar si aparent, de partinire sau de aranjamente interne, cu toate ca eu personal am incredere in cei din partid care sunt si vor fi in aceasta Comisie. Toate partidele politice de acum mimeaza integritatea, adopta criterii de integritate de ochii lumii si de gura presei, dar cand este sa le aplic, ii vedem la televizor cum trimit scrisori de solidarizare cu condamnatii penal sau lipsesc de la sedintele de ridicare a imunitatii vreunui parlamentar, ca sa nu fie cvorum de sedinta. M10 este cu totul altfel, inca de la inceput. M10 are criterii de integritate si le aplica. Aceasta este marea diferenta, noi facem ce spunem, pentru ca nu mintim si pentru ca vorbele noastre vin din convingere’, a spus Monica Macovei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: