Aproximativ 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați zilnic la nivel național pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor.
Oamenii legii transmit că nu au fost înregistrate incidente foarte grave în perioada Paștelui. Acest lucru s-a datorat inclusiv măsurilor de prevenție luate de polițiști.
„În perioada sărbătorilor pascale, nu au fost înregistrate incidente deosebit de grave şi a fost menţinut un nivel optim de siguranţă publică, principalii indicatori prezentând un trend descendent. Astfel, infracţiunile comise cu violenţă au înregistrat o scădere cu 17%, faţă de anul trecut, numărul de accidente rutiere grave a scăzut cu 46%, iar numărul persoanelor decedate în accidente a scăzut cu 31%”, precizează Ministerul Afacerilor Interne.
Datele arată că măsurile de prevenție și prezența sporită a forțelor de ordine au contribuit la reducerea riscurilor și la evitarea unor incidente majore în această perioadă aglomerată.
Trafic intens și controale sporite pe drumurile publice
Chiar dacă valorile de trafic au fost ridicate, în special la începutul și la finalul minivacanței, autoritățile au reușit să gestioneze situațiile dificile prin suplimentarea efectivelor rutiere în zonele aglomerate.
„Pentru fluidizarea traficului şi prevenirea incidentelor, a fost nevoie de o intervenţie suplimentară a efectivelor rutiere, cu precădere la orele de vârf şi pe tronsoanele de drum extrem de solicitate, precum căile de acces în Capitală. Echipajele rutiere şi-au concentrat eforturile pe prevenirea accidentelor de circulaţie prin identificarea şi scoaterea din trafic a şoferilor care reprezentau un pericol pe drumurile publice”, au transmis reprezentanții MAI.
În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au utilizat aproximativ 300 de radare, iar în urma controalelor, circa 2.400 de șoferi au rămas fără permis de conducere.
În total, structurile MAI au fost sesizate cu privire la 3.732 de infracțiuni și au aplicat 38.255 de sancțiuni contravenționale, confirmând intensitatea activităților de control din această perioadă.