Pastratorul secretelor Vaticanului se retrage. Intr-un prim si ultim interviu, el dezvaluie detalii mai putin cunoscute din istoria Sfantului Scaun
Vaticanul incearca de multi ani sa dezminta ideea ca arhivele sale secrete laudate sunt chiar atat de secrete: a facut publice dosarele controversatului Papa Pius al XII-lea din perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial si a schimbat numele oficial pentru a elimina cuvantul „Secret” din nume, potrivit AP.
Dar o anumita aura de mit si mister a persistat – pana acum.
Prefectul Arhivei Apostolice a Vaticanului, arhiepiscopul Sergio Pagano, dezvaluie cateva dintre secretele pe care le-a descoperit in cei 45 de ani petrecuti intr-unul dintre cele mai importante si neobisnuite depozite de documente.
Intr-un nou interviu intitulat „Secretum”, Pagano divulga cateva dintre detaliile necunoscute, mai putin cunoscute si din culise ale Sfantului Scaun si ale relatiilor sale cu lumea exterioara din ultimele 12 secole.
In conversatiile de-a lungul unui an cu jurnalistul italian Massimo Franco, Pagano analizeaza totul, de la confiscarea de catre Napoleon a arhivei in 1810 pana la afacerea Galileo si conclavul ciudat – adunarea cardinalilor pentru a alege un papa – din 1922, care a fost finantat de donatii de ultima ora de la catolicii din SUA.
„Este prima data si va fi si ultima pentru ca sunt pe cale sa plec”, a declarat Pagano, in varsta de 75 de ani.
Papa Leon al XIII-lea a deschis pentru prima data arhiva savantilor in 1881, dupa ce a fost folosita exclusiv de papa, conciliilor ecumenice si oficiilor Vaticanului datand din secolul al VIII-lea.
Cu 85 de kilometri de rafturi, o mare parte intr-un buncar din beton armat, ignifug, cu doua etaje, arhiva gazduieste, de asemenea, documentatie de la ambasadele Vaticanului de pe tot globul, precum si colectii specifice de la familii aristocratice si ordine religioase.
Desi este adesea sursa conspiratiilor lui Dan Brown, functioneaza la fel ca orice arhiva nationala sau privata: cercetatorii solicita permisiunea de a vizita si apoi solicita documente specifice pentru a le revizui in salile de lectura dedicate.
Cel mai recent, oamenii de stiinta s-au adunat in arhiva pentru a citi documentele pontificatului Papei Pius al XII-lea, papa in timpul razboiului, care a fost criticat pentru ca nu a vorbit suficient despre Holocaust.
Papa Francisc a ordonat ca documentele pontificatului sau sa fie deschise inainte de termen, in 2020, astfel incat savantii sa poata avea in sfarsit imaginea completa a papalitatii.
Vaticanul l-a aparat pe Papa Pius, spunand ca a folosit diplomatia pentru a salva vieti si nu a vorbit public despre crimele naziste pentru ca se temea de represalii, inclusiv impotriva Vaticanului.
Pagano nu este un sustinator al lui Pius si se afla printre printre cei care nu aproba tacerea Papei Pius dupa razboi.
„In timpul razboiului stim ca papa a facut o alegere: nu putea si nu voia sa vorbeasca. Era convins ca s-ar fi intamplat un masacru si mai rau”, a spus Pagano. „Dupa razboi, m-as fi asteptat la un cuvant in plus, pentru toti acesti oameni care au ajuns in camerele de gazare”.
Pagano atribuie tacerea continua a lui Pius de dupa razboi preocuparilor sale cu privire la crearea unui stat evreiesc. Vaticanul avea o traditie indelungata de a sprijini poporul palestinian si era ingrijorat de soarta siturilor religioase crestine din Tara Sfanta, daca teritoriile ar fi predate noului stat Israel.
Orice cuvant din partea lui Pius despre Holocaust chiar si dupa razboi „ar fi putut fi citit in termeni politici ca un sprijin pentru intemeierea unui nou stat”, a spus Pagano.
In carte, Pagano vorbeste despre cercetarea incompleta din spatele sanctificarii lui Pius, care acum este aparent in asteptare, pe masura ce cercetatorii analizeaza documentatia nou disponibila.
Cei doi cercetatori iezuiti care au intocmit dosarul sanctificarii lui Pius, regretatul Peter Gumpel si Paolo Molinari s-au bazat doar pe compilarea partiala, in 11 volume, a documentelor papalitatii, care a fost publicata in 1965, a dezvaluit Pagano. „Nici parintele Gumpel, nici parintele Molinari nu au pus piciorul vreodata in Arhiva Apostolica”, spune el in carte.
El crede ca sanctificarea lui Pius ar fi trebuit sa astepte pana cand arhiva completa a pontificatului sau este catalogata si disponibila, iar oamenii de stiinta au timp sa traga concluzii.
„Documentele scrise trebuie sa cantareasca foarte mult viata unui slujitor al lui Dumnezeu, nu poti ignora arhivele”, a spus Pagano. „Dar postularea iezuitilor a vrut sa o ocoleasca.”
Pe langa povestirile binecunoscute despre intrigile Vaticanului, cartea dezvaluie si cateva noutati, inclusiv originile importantei relatii financiare dintre biserica SUA si Vatican, care continua si astazi si dateaza de la conclavul din 1922.
Pagano a spus ca dupa ce Papa Benedict al XV-lea a murit, camerlengo – cardinalul responsabil cu vistieria si conturile papale – s-a dus la seiful lui si a descoperit ca era gol. „Nu exista hartie, bancnota sau moneda.” Se pare ca Benedict nu a fost teribil de responsabil din punct de vedere financiar si a parasit Sfantul Scaun oarecum pe minus cand a murit pe 22 ianuarie a acelui an.
Conturile papale au fost intotdeauna folosite pentru a finanta conclavul in vederea alegerii unui nou papa, ceea ce inseamna ca Sfantul Scaun se afla intr-o criza de numerar intr-un moment in care Europa era inca zguduita financiar de Primul Razboi Mondial. In telegrame criptate, secretarul de stat al Vaticanului i-a cerut ambasadorului sau la Washington sa transmita de urgenta „ce ai in seif” pentru ca votul sa aiba loc.
Potrivit telegramelor, ambasada Vaticanului a trimis tot ce adunasera bisericile de la credinciosii americani: 210.400,09 dolari, permitand votul care l-a ales in cele din urma pe Papa Pius al XI-lea.
Pagano sugereaza ca decizia lui Francisc din 2019 de a elimina cuvantul „Secret” din numele arhivei si de a-l redenumi „Arhiva Apostolica Vaticana” a fost poate un alt semn financiar pentru biserica bogata din SUA – un rebranding pentru a elimina orice conotatie negativa si, astfel, a incuraja potentialele donatii, in primul rand prin „Treasures of History”, o noua fundatie din SUA care sprijina arhiva.
La sfarsitul interviului, Pagano a aratat cu mandrie unul dintre bunurile de pret ale arhivei, pe care o pastreaza intr-un dulap de lemn, langa intrarea in biroul sau. Acolo, in spatele sticlei si iluminata cu lumini speciale, se afla scrisoarea originala din 1530 a nobililor britanici care il indeamna pe Papa Clement al VII-lea sa-i acorde regelui Henric al VIII-lea o anulare pentru a se putea casatori cu Ana Boleyn.
Dupa cum se stie, papa a refuzat, iar regele a mers inainte si s-a casatorit, rupandu-se de Roma.
„Puteti spune ca aici suntem martorii nasterii Bisericii Anglicane”, spune Pagano aratand sigiliile de ceara rosie ale unora dintre semnatari.
Pagano a dezvaluit si modul in care a supravietuit documentul: cand Napoleon Bonaparte a confiscat arhivele Vaticanului in 1810 si le-a transportat la Paris, predecesorul lui Pagano in calitate de arhivar sef a rulat scrisoarea din 1530 si a ascuns-o intr-un sertar secret dintr-un scaun din anticamera arhivei.
„Francezii nu l-au gasit niciodata”, spune Pagano mandru, profund constient de faptul ca sarcina principala a unui arhivar este sa pastreze arhiva.
