Patapievici, dezvaluiri in premiera. Cum se purta cu adevarat Traian Basescu cu cei din jurul sau: „S-a spus ca era pus pe ‘hahaiala’, autoritar. Nu am vazut asa ceva”
Fostul presedinte al ICR, Horia Roman Patapievici, povesteste intr-un interviu pentru Newsweek Romania care era comportamentul real al lui Traian Basescu fata de colaboratorii sai.
Patapievici afirma ca fost presedinte nu era deloc „vulgar si brutal”, asa cum sustineau adversarii sai politici si din trusturile de presa.
„Eu nu l-am cunoscut pe Traian Basescu decat ca presedinte al Romaniei, ca persoana oficiala. Nu l-am intalnit niciodata intr-o situatie privata. Asta nu inseamna ca, atunci cand ne intalneam, presedintele se purta rigid, scrobit, oficial, cu morga. Deloc. Dar imprejurarile erau oficiale, aveau un ancadrament, ca sa spun asa, de functie. Asa cum l-am cunoscut, Traian Basescu mi-a facut impresia unui om deschis, abordabil, cordial. Mi s-a parut mereu atent, cumva la panda. S-a spus despre el ca era familiar in exces, vulgar, pus pe „hahaiala”; autoritar si brutal.
Nu am vazut asa ceva, in cele cateva dati cand l-am intalnit. Cu mine si cu colegii mei din conducerea ICR s-a purtat intotdeauna extrem de corect, de politicos, de deferent (lui Mircea Mihaies ii spunea mereu „Domnule profesor”). Pur si simplu, nu am vazut la el asa ceva. Spun asta cu oarecare sfiala, pentru ca, in lumea noastra de suspiciune si rea-credinta, marturia asta le va da iar apa la moara celor care ma detesta sa spuna ca sunt „pupincurist”, „basist” si mai stiu eu ce. Foarte multe minciuni s-au spus in spatiul public referitor la relatiile lui Traian Basescu cu „intelectualii lui Basescu”.
In ceea ce ma priveste pe mine, modul in care l-am cunoscut a fost strict institutional. Nu l-am cunoscut inainte de numirea mea, nu am scris despre el nimic laudativ inainte de a fi numit, nu mi-a cerut ori impus niciodata nimic, nu a existat intre noi familiaritate, tutuiala, batut pe burta, totul a fost foarte corect, politicos, uneori chiar cordial, iar atitudinea lui fata de mine si de ICR mi s-a parut intotdeauna aceea a unui om responsabil, care stie si intelege regulile comportamentului institutional.
A inteles reforma pe care am facut-o la ICR si a sprijinit-o cu convingere. Fara sprijinul sau institutional si fara protectia oferita de presedintie impotriva tentativelor de ingerinta politica care veneau dinspre anumite ministere ori dinspre unele zone ale parlamentului, ICR nu ar fi beneficiat de spatiul de manevra prin care am avut libertatea de a realiza transformarea lui, dintr-o institutie de privilegiu si clientelara, intr-o institutie de competenta, bazata pe deschidere si profesionalism. Sentimentul meu este ca a sprijinit reforma pe care am facut-o pentru ca a inteles-o. Spre deosebire de primul ministru de atunci, Tariceanu, care era preocupat numai de numirea unui fost coleg de scoala intr-o pozitie de privilegiu, presedintele a inteles cat de inovatoare era abordarea mea (ICR nu „nationalizeaza” si nu „oficializeaza” cultura pe care o exporta, ci construieste programe si foloseste institutele din strainatate pentru punerea in contact a pietei culturale romanesti cu pietele occidentale) si, desi asta contravenea, cred, convingerilor sale adanci (referitoare la caracterul national al culturii si la functia ei „nationalista” in constructia statului), m-a sprijinit in chip loial si responsabil. S-a purtat, adica, precum un om de stat, adoptand puncte de vedere care poate nu coincideau perfect (ori deloc) cu gusturile sale personale, dar carora le-a dat intaietate pentru ca a inteles ca acestea (si nu gusturile sale) corespundeau mai bine interesului general.
La fel s-a comportat in privinta arhivei fostei Securitati, care a inceput sa fie livrata catre CNSAS numai dupa interventia sa, prin care a anulat o dispozitie anterioara contrara, datorata lui Ion Iliescu. La fel a fost cu condamnarea comunismului. Si la fel a fost, mi se pare, si cu protectia pe care a oferit-o luptei justitiei pentru emanciparea de controlul politic, protectie fara de care justitia reformata de oamenii pe care Traian Basescu i-a numit ori incurajat ar fi aratat, azi, cam ca justitia care, in 2004, ii servea pe Rodica Stanoiu si Adrian Nastase, doar ca acum ar fi fost mai bine machiata ori, daca vreti, mai bine deghizata.
In concluzie, o spun cu toate riscurile de a fi iar catalogat drept „pupin”: Traian Basescu pe care l-am cunoscut eu, ca sef al unei institutii care era pusa sub autoritatea presedintiei, era in primul rand presedinte. Ca presedinte, Traian Basescu a avut un comportament institutional corect, lipsit de umori sau capricii, ceremonial politicos si omeneste deschis. Nu spun ca nu putea fi si altfel ori ca era mereu asa: spun doar cum l-am vazut noi, Tania Radu, Mircea Mihaies si cu mine, in datile cand treburile ICR-ului ne duceau la el.
Ca presedinte, Traian Basescu a inteles si a sprijinit o reforma culturala pentru care nu cred ca era culturalmente pregatit, ca persoana privata. Spun asta, deoarece reforma mea se baza pe excluderea nationalismului dintre politicile culturale si presupunea scoaterea culturii romane din zodia nefasta a strategiilor de „cultura oficiala” (pentru care „valoare nationala” nu poate avea decat ceea ce a fost mai intai oficializat prin verdictul institutiilor statului), eticheta de care uzeaza toate institutiile statului, in frunte cu Academia Romana. In raport cu Justitia, Traian Basescu pe care l-am cunoscut eu semana mult mai mult cu cel care a spus „Intre fratele meu si Justitie, aleg Justitia”, decat cu cel care, dupa ce nu a mai fost presedinte, intre DNA si Elena Udrea a ales-o pe Elena Udrea”, a relatat Patapievici.
Foto: Mediafax
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
