Patriarhul Daniel o da la intors. Le cere IERTARE tinerilor si ii cheama la rugaciune

news

„Sa vina lumea la biserica, nu la club!” Acesta a fost mesajul transmis zilele trecute de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, in contextul in care 32 de persoane si-au pierdut viata in urma incendiului de vineri din Clubul Colectiv, iar alte 150 au fost ranite. Acum, prelatul vine si isi cere scuze.

Acuzat in ultimele zile de lipsa de implicare in drama care a lovit o tara intreaga si in contextul anuntatelor proteste care il vizeaza inclusiv, Preafericitul Daniel a transmis un comunicat prin intermediul caruia le cere iertare tinerilor pentru modul in care a comunicat Biserica dupa tragedia din clubul Colectiv.

„In aceste momente de mare durere pentru moartea multor tineri nevinovati la Clubul Colectiv din Bucuresti, pentru familiile indoliate care isi plang pe cei dragi ai lor, si pentru cei raniti care se afla in spitale, dar si in vreme de mare framantare sociala, va adresam cuvant parintesc de mangaiere si de pretuire, de pace si binecuvantare. Ne cerem iertare daca unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lamuritoare sau au fost rastalmacite. Intelegem ca tinerii de azi doresc nu numai socializare si comuniune intre ei, ci si sa fie ascultati si incurajati in aspiratiile lor”, se arata intr-un comunicat de presa intitulat „Cuvant parintesc si prietenesc pentru tineri”, potrivit ziare.com.

Dupa ce, marti, a avut o iesire nervoasa, afirmand in fata reporterilor ca lumea trebuie „sa vina la biserica, nu la club”, Patriarhul Daniel a aratat acum ca Biserica ii iubeste pe toti tinerii, indiferent daca merg sau nu la biserica.

„Biserica noastra ii iubeste pe toti tinerii, pe cei care vin la biserica si pe cei care nu vin la biserica, deoarece ei sunt darul lui Dumnezeu pentru familie si pentru societate. Pana acum, Biserica, impreuna cu tinerii din parohii, a organizat multe programe spirituale, culturale si social-filantropice.

Acum insa dorim sa exprimam mai multa afectiune si intelegere pentru toti tinerii din societate, respectand libertatea, demnitatea si aspiratiile lor. Biserica este acum alaturi de tineri intelegand dorinta lor de innoire spirituala si morala a societatii romanesti si se roaga pentru prezentul si viitorul poporului roman, spre a trai in pace si unitate”, mai precizeaza prelatul.

Mesajul vine la cinci zile dupa drama care a indoliat o tara intreaga, timp in care atat capii BOR, cat si preotii au fost acuzati de lipsa de implicare in sprijinirea ranitilor si a familiilor indurerate. „In aceste zile au fost foarte multe dezbateri in spatiul public referitoare la biserica si, in acest context, patriarhul Daniel a dorit ca azi sa adresese un cuvant parintesc si prietenesc pentru tineri, avand in vedere faptul ca, asemenea tuturor credinciosilor din biserica, si tinerii trebuie ascultati probabil cu prioritate, deoarece ei sunt viitorul bisericii si al poporului nostru”, a explicat Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei.

In ultimele zile au circulat zvonuri potrivit carora Preafericitul Patriarh Daniel ar fi decis sa se retraga pentru o perioada, intrucat ar fi bolnav. Parintele Stoica sustine insa ca este vorba despre „o informatie falsa”. „Aceasta dezinformare referitoare la starea de sanatate a patriarhului este pusa in circulatie sistematic in ultimii opt ani. Trebuie sa ne uitam si unde si in ce context apar astfel de informatii. Starea de sanatate a patriarhului Daniel e foarte buna si isi indeplineste activitatile care ii revin”, a explicat Stoica.

In aceasta seara, protestatarii si-au propus sa ajunga inclusiv pe Dealul Mitropoliei. Patriarhia a facut in schimb un apel ” la rugaciune pentru pace si unitate”. „In aceste zile de durere, dar si de framantare sociala, Patriarhia Romana cheama pe fiii Bisericii la rugaciune pentru pace si unitate, deoarece rugaciunea este izvor de lumina si intelepciune, de innoire spirituala si morala in viata Bisericii, dar si in viata societatii noastre. La Catedrala Patriarhala, rugaciunea pentru pace si unitate se va desfasura in fiecare zi incepand cu orele 18:30”, se precizeaza intr-un comunicat al Patriarhiei Romane, in conditiile in care 18.00 este ora la care incep sa se adune bucurestenii in Piata Universitatii.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: