Patronii brutariei din Ditrau au depus plangere la Politiei pentru amenintare, incitare la ura sau discriminare si tulburarea ordinii publice

news

Conducerea brutariei din Ditrau a depus plangere penala la Politia Municipiului Gheorgheni pentru amenintare, incitare la ura sau discriminare si tulburarea ordinii publice, in urma situatiei generate in comuna de angajarea la firma in cauza a doi muncitori din Sri Lanka.

Informatia a fost confirmata de purtatorul de cuvant al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, care a precizat ca plangerea va fi conexata dosarului penal deschis deja in acest caz.

„La data de 3 februarie, la Politia Municipiului Gheorgheni a fost inregistrata o plangere, trimisa prin avocat de reprezentantii unei societati comerciale din comuna Ditrau, referitoare la savarsirea infractiunilor de amenintare, incitare la ura sau discriminare, tulburarea ordinii publice, precum si la infractiuni prevazute de OUG 31/2002 privind interzicerea organizatiilor, simbolurilor si faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. Plangerea va fi conexata dosarului penal initiat deja la nivelul Inspectoratului de Politie Judetean Harghita, inregistrat din oficiu, in rem, fata de infractiunea de incitare la ura sau discriminare. In cauza sunt efectuate verificari, activitati specifice de cercetare si investigatie, la finalizare urmand sa fie propusa solutie legala prin Parchetul de pe langa Judecatoria Gheorgheni”, a informat presa Gheorghe Filip, scrie Agerpres.

Acesta a refuzat sa precizeze daca plangerea conducerii brutariei vizeaza anumite persoane, punctand faptul ca este vorba de detalii din ancheta pe care nu le poate dezvalui.

Aproximativ 200 de localnici din Ditrau s-au adunat saptamana trecuta in fata primariei, nemultumiti ca o brutarie din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka, oamenii sustinand ca le e teama ca la ei in comuna sa nu vina migranti, care sa le impuna cultura lor si sa le puna in pericol siguranta.

Reprezentantii brutariei sustin ca doi proprietari de locuinte unde au fost cazati muncitorii sri-lankezi, la Ditrau respectiv Lazarea, au primit amenintari de la localnici, astfel incat patronii fabricii de paine au decis sa ii mute pe acestia la Gheorgheni.

De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook, care poarta numele „Migrans mentes ditrot akarunk” (Vrem un Ditrau fara migranti), in care au fost postate multe mesaje impotriva celor doi muncitori.

Situatia a fost discutata si sambata, in cadrul unui forum organizat la Casa de Cultura din localitate, majoritatea luarilor de pozitie facand referire la nemultumirile localnicilor la adresa patronului brutariei, a salariilor oferite si conditiilor de munca.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: