Pazea, se intoarce Firea. „Candidez in 2024 sa salvez Bucurestiul de falsii salvatori”

politica

Senatorul Gabriela Firea, prim-vicepresedinte al PSD si fost primar general al Bucurestiului, a declarat joi, intr-o conferinta de presa la Botosani, ca isi doreste sa candideze in 2024 pentru un nou mandat la Primaria Capitalei.

Firea a subliniat ca intentia sa nu este de a candida la urmatoarele alegeri prezidentiale, ci de a participa la alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Bucuresti.

„Eu am un obiectiv exprimat si pot sa il spun si in fata dumneavoastra. Eu vreau sa salvez capitala de falsii salvatori ai capitalei, de cei care au manipulat in campania electorala mintind ca vor rezolva de pe 28 septembrie problema apei calde si a caldurii pentru ca au o relatie privilegiata cu Guvernul si cu Elcen, care apartine de Guvern, ca nu va mai livra agent termic sub parametri si, de asemenea, ca vor avea buget pentru investitii.

Iata ca nu s-a intamplat acest lucru si ca, de cinci luni de zile, bucurestenii au stat in case in frig mult mai mult decat erau sincope in mandatul meu. Misiunea mea, cel putin asa am stabilit la nivel politic, este, daca suntem sanatosi, suntem toti bine, ajungem peste trei ani si jumatate la acel moment, sa salvez Bucurestiul de falsii salvatori”, a afirmat Gabriela Firea, citata de Agerpres.

Ea a fost prezenta joi, la Botosani, la o intalnire cu conducerea organizatiei judetene a PSD si cu primarii din judet. La sedinta au participat si liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, si secretarul general al acestei formatiuni politice, Paul Stanescu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: