Penalii au inca un motiv sa o urasca pe Monica Macovei. Ea a obtinut o mare victorie in Parlamentul European, va fi infiintata o noua structura anticoruptie

news

Europarlamentarul Monica Macovei anunta ca unul dintre proiectele sale, Biroului Procurorului European, este aproape de a fi aprobat de catre Parlamentul European. Procurorul European va ancheta cauzele de frauda transfrontaliera cu bani europeni.

„Maine votam Regulamentul Biroului Procurorului European. Am negociat cu ministrii de Justitie si de Interne din statele membre timp indelungat, tocmai pentru ca am dorit un Birou al Procurorului European puternic, independent, cu o misiune clara si puteri de investigatie care sa ne permita investigatii oriunde in Uniune. Dupa aproape 3 ani de negocieri, Biroul Procurorului European va fi, in fine, infiintat.

Pe scurt: cauzele de frauda transfrontaliera cu bani europeni si unele infractiuni teroriste vor fi investigate, de la inceput la sfarsit, inclusiv finalizate prin trimitere in judecata, de Biroul Procurorului European. Iar in cazurile de condamnare, evident, se vor confisca banii furati din buzunarele noastre.

Frauda in Uniunea Europeana, reamintesc, este de 500 de milioane de euro in fiecare an. Apoi, Procurorul European va strange probe din fiecare stat membru implicat in frauda transfrontaliera. Pentru perchezitii, de exemplu, in Romania se va urma legea romana, pentru interceptari in Germania – legea germana, pentru audieri sau alte investigatii in alte state membre se va respecta legea acelor state membre. Toate aceste probe facute in diferite state insa vor fi admisibile si valabile in instanta care va judeca dosarul, cauza cu frauda transfrontaliera. Este foarte important acest lucru si asta va face ca toate aceste cauze sa fie anchetate si judecate mult mai rapid.

Procurorul European va avea competenta prioritara asupra tuturor infractiunilor, inclusiv asa-numitului carusel al TVA-urilor. Pentru infractiunile cu fonduri europene se prevad pedepse minime, adica judecatorii nu pot condamna la mai putin de limita de ani stabilita in Directiva impotriva fraudei cu fonduri europene”, a anuntat Monica Macovei.

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: