Pesedisti numiti pe viata in functii la varful statului. Acest pensionar (77 de ani) conduce de peste 25 de ani Consiliul Legislativ

politica

Un reportaj realizat de Digi24 arata ca in statul roman sunt persoane care sunt numite in functii pe viata. Este vorba despre indivizi aflati in fruntea Consiliului Legislativ, toti avand puternice legaturi cu PSD.

Presedintele Consiliului Legislativ, Dragos Iliescu (77 de ani), ocupa aceasta functie de peste 25 de ani si inca mai poate sa ramana acolo fara probleme. Legea nu prevede o limita a mandatului. Sefii din Consiliul Legislativ sunt numiti de catre Parlament.

Mai intai, in 1995, Dragos Iliescu a fost numit de Parlament seful unei sectii a Consiliului. Opt ani mai tarziu, in 2003, a devenit presedintele institutiei.

Acum are 77 de ani, este pensionar si continua sa conduca Consiliul Legislativ. Nu are o explicatie pentru faptul ca legea Consiliului Legislativ da posibilitatea sefilor sa ramana in functie pe viata. Spune ca a atras atentia politicienilor sa modifice lege dar acest lucru nu s-a intamplat.

Dragos Iliescu, presedinte Consiliul Legislativ: Inseamna ca nu s-a dorit.
Reporter: De ce?
Dragos Iliescu: Nu stiu de ce, asta numai legiuitorul ar putea sa spuna.

Daniel Fenechiu, senator PNL: Stiti foarte bine ca PSD a controlat autoritar aceste lucruri, este si motivul pentru care domnul Iliescu e acolo, nu mai stie lumea de cand e domnul Iliescu acolo, acum cand s-au facut numirile, ati vazut ca au fost numiti doi fruntasi din guvernarile pesediste.

Florin Iordache, deputat PSD: Cred ca domnul Dragos Iliescu a fost un presedinte corect, onest, si-a facut bine datoria, in acelasi timp, legea care reglementeaza poate fi discutata si modificata.

Toni Grebla a fost multi ani membru PSD si a ocupat o multime de functii la stat. A fost prefect de doua ori, consilier al ministrului de interne, senator din partea PSD, judecator al Curtii Constitutionale si secretar general al Guvernului. Anul trecut cand liberalii au venit la putere a fost dat afara de la Guvern si a ramas fara slujba. Social democratii nu l-a lasat la greu si i-au oferit un post pe viata: presedinte al Sectiei de Drept Privat la Consiliul Legislativ, functie asimilata secretarilor de stat.

Toni Grebla, presedinte de Sectie Consiliul Legislativ: Si eu simt nevoia ca in lege sa existe un mandat cu o intindere limitata, patru, cinci ani, eventual un al doilea mandat, dar aceasta depinde de legiuitor si probabil, nu cred ca este momentul acum, dar la inceputul anului viitor, dupa ce se vor fi desfasurat si alegerile parlamentare cred ca ar fi timpul sa ne aplecam si sa modificam legea.

La pachet cu Toni Grebla, PSD a plasat-o la Consiliul Legislativ si pe Mariana Mot. Este presedintele Sectiei de Drept Public. In 2017 cand ministru era Florin Iordache a fost numita secretar de stat la Justitie, cu putin timp inainte de adoptarea controversatei OUG 13. Ulterior, a fost mentinuta in functie si de Tudorel Toader.

Reporter: Este si o recompensa din partea partidului?

Mariana Mot, presedinte de Sectie Consiliul Legislativ: Nu, eu nu o vad ca o recompensa, o vad ca o continuare a activitatii mele profesionale cu atat mai mult cu cat am si experienta celor 3 ani ca secretar de stat la ministerul justitiei, timp in care am asigurat relatia cu parlamentul.

Reporter: Nu vroiam decat sa aflu de la dumneavostra daca vi se pare normal sau nu sa fiti numita pe viata intr-o astfel de functie, atat.

Mariana Mot: Nu sunt eu in masura sa spun daca legea aia e buna, e perfecta… Eu stiu un lucru, am invatat in zecile de ani in care am fost si judecator, am fost si consilier juridic, niciun act normativ de pe lumea asta, nu este perfect, toate actele normative sunt perfectibile.

Legea de organizare si functionare a Consiliului Legislativ nu spune absolut nimic despre durata mandatelor sau cum ar putea fi revocati din functie presedintele institutiei si presedintii de sectii. Precizeaza doar ca functiile inceteaza prin demisie, pierderea drepturilor electorale, condamnare definitiva pentru comiterea unei infractiuni ori existenta vreunui incompatibilitati.

Daniel Fenechiu, senator PNL: Daca va uitati pe structura, toate numirile au fost partinice. Si acum s-au numit cei doi presedinti de sectie, PSD i-a numit pe amandoi, nu a discutat cu nimeni, i-a luat si i-a numit, doamna Mot si domnul Grebla, nu e in regula.

Florin Iordache, deputat PSD: Deci cand trebuie sa acuzi, trebuie automat sa spui ca e al PSD-ului, nu?

Consiliul Legislativ este o institutie importanta pentru procesul legislativ. Angajatii de aici avizeaza toate legile depuse la Parlament astfel incat sa reglementarile sa nu se suprapuna, sa nu contrazica prevederi din alte legi sau sa nu intre in contradictie cu Constitutia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: