Peste doar 2 saptamani incepe etapa a doua a vaccinarii. Vor fi peste 900 de centre de vaccinare

news

Coordonatorul campaniei nationale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghita, a declarat ca de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi inceputa in peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinarii personalului medical, astfel incat se va ajunge in la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

„Trebuie mentionat ca astazi avem 13.200 de persoane vaccinate si inca un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost inceputa intr-un numar relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate in aceste ultime zile, incepand cu primele 10 centre din acele unitati medicale de linie 1 si ulterior au intrat in activitate si celelalte centre de vaccinare. Insa de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi inceputa in peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui sa ne asigure o imagine reala a ratei de vaccinare din Romania. Eu cred ca numarul va fi mult mai mare si vom reusi sa acoperim intr-un timp relativ scurt cel putin pana la jumatatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui sa avem cel putin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghita, sambata seara, intr-o emisiune la postul Antena 3, citat de Agerpres.

El a adaugat ca astfel se creeaza posibilitatea ca din a doua jumatate a lunii ianuarie sa inceapa deja vaccinarea pentru etapa a doua din strategia de vaccinare, destinata personalului din caminele rezidentiale din centrele medico-sociale.

„Incepand cu prioritizarea persoanelor care sunt in momentul de fata internate in caminele de ingrijire si in centrele rezidentiale si medico-sociale. Sunt niste zone extrem de vulnerabilw, intrucat sunt prezente persoane varstnice, persoane cu multe boli cronice si riscul de transmitere de la o persoana la alta este foarte crescut. In Romania sunt circa 1.880 de centre medico-sociale si rezidentiale, iar numarul persoanelor din aceste centre este estimat la circa 40.000, 30, aproape 40.000 de persoane. Diferenta dintre noi si celelalte tari este tocmai aceasta ca nu avem un numar foarte mare de persoane institutionalizate, de persoane care sunt in aceste centre medico-sociale. Deci din acest punct de vedere eu cred ca intr-o perioada scurta de timp vom reusi cu echipe mobile de vaccinare sa asiguram vaccinarea acestor persoane”, a mentionat col dr Valeriu Gheorghita.

El a aratat ca este prevazut ca din a doua etapa sa fie accelerat si mai mult ritmul vaccinarilor, care va depinde insa si de cantitatea de doze care vor fi disponibile.

„Trebuie sa tinem cont pe de-o parte de disponibilitatea vaccinurilor. Se poate accelera, pentru ca in etapa a doua sunt prevazute circa 900 de centre de vaccinare. Ori aceste 900 de centre de vaccinare sunt special destinate pentru etapa a doua si ulterior bineinteles pentru etapa a treia, dar mare parte din centrele in momentul de fata infiintate in unitatile medicale vor ramane mai departe active si vor deservi personalul cu boli cronice, persoanele vulnerabile in imediat ce urmeaza etapa a doua. Deci, din acest punct de vedere, ritmul de vaccinare ar trebui sa fie unul satisfacator. Important este sa avem o disponibilitate suficient de mare a vaccinului, pentru ca avem un calendar de livrare saptamanal, cel putin pentru vaccinurile de la compania Pfizer. S-au contractat din partea Romaniei circa 8,5 milioane de doze pentru prima etapa, practic pentru primul contract”, a specificat coordonatorul campaniei nationale de vaccinare.

El a adaugat ca in prima saptamana din ianuarie este asteptata si autorizarea vaccinului produs de compania Moderna.

„Numarul de vaccinuri contractate cu Moderna este de circa 3,5 milioane, dar si aici se poate creste si,de asemenea, de la compania BioNTech-Pfizer au fost contractate suplimenatar inca 4,2 milioane de doze, deci in total vorbim de peste 12 milioane de doze contractate de la Pfizer si circa 3,5 milone de doze contractate, care revin Romaniei, de la compania Moderna, daca aceasta va primi autorizarea de la Agentia Europeana a Medicamentelor (AEM)”, a precizat dr Valeriu Gheorghita.

Intrebat daca este optimist ca in luna iunie vom avea 3 milioane de romani vaccinati anti-COVID-19, el a raspuns ca este convins ca numarul va fi mult mai mare.

„Eu sunt optimist din fire, si din acest punct de vedere sunt aproape convins ca vom avea cel putin 3 milioane de persoane vaccinate – eu cred ca vom avea mult mai multe -, pentru ca calendarul de livrare si de disponibilitate a vaccinului ne permite acest lucru. Daca vom avea vaccinuri disponibile si de la alte companii care vor primi autorizare, cu siguranta acest ritm de vaccinare va fi mult mai mare”, a mai mentionat coordonatorul campaniei nationale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghita.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: