Petre Roman, reactie furioasa dupa ce la Iohannis a ajuns cererea de a fi urmarit penal: „Sunt cel putin uluit”

politica

Petre Roman, a declarat, luni, pentru Mediafax, ca este uluit si revoltat de cererea de urmarire penala solicitata de procurorul general Augustin Lazar presedintelui Klaus Iohannis. El se intreaba de ce dosarul Revolutiei nu face referire la cei care au dat ordin sa se traga asupra oamenilor.

„Sunt cel putin uluit de aceasta chestiune. Ce implicatie puteam sa am eu, cine eram eu ca sa dau vreun ordin in acel moment? In fond, ceea ce s-a intamplat in acele zile, ceea ce s-au numit teroristi, dar mai ales ceea ce s-a imtamplat la baricade. Eram, puteam sa pierd viata la baricada. In fond, 39 dintre camarazi au fost ucisi. Atunci asupra noastra au tras unitati ale Armatei. Ulterior, s-a vorbit din nou despre acest fapt, ca au fost unitati ale Armatei. In ce fel puteam eu sa influentez Armata? N-aveam nicio calitate de nicio natura. E uluitor, e pur si simplu absurd. Adica in ce fel se puteau manipula atata vreme cat nu aveam nici cea mai mica capacitate de a influenta Armata? De ce nu se face nicio referire in aceasta cerere la cei care conduceau, care aveau fraiele Armatei in acel moment? Eu nu inteleg absolut nimic din chestia asta si sunt pur si simplu cu desavarsire revoltat fata de aceasta chestiune”, a afirmat fostul premier.

El a adaugat ca se intreaba care este scopul formularii unei cereri de urmarire penala pe numele sau.

„Eu am devenit prim-ministru pe 27 decembrie, cand lucrurile acestea se incheiasera. Pana atunci in ce fel puteam eu sa intervin? In niciun fel. Ma intreb care este scopul acestei chestiuni? De ce nu se face referire la felul in care cine au fost cei care au dat ordinele care s-au executat prin tragere impotriva baricadei la Timisoara, ulterior, dupa 22 decembrie? E un lucru pe care n-am cum sa-l vad decat ca o adevarata manipulare. Deci nu inteleg nimic din toata povestea. Eu ma refer la mine si la ceea ce am trait eu”, a completat Roman.

Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Augustin Lazar, a adresat presedintelui Romaniei o solicitare de exercitare a prerogativelor constitutionale si legale privind cererea de urmarire penala in legatura cu savarsirea infractiunii contra umanitatii in cazul lui Ion Iliescu, membru si presedinte al Consiliului Frontului Salvarii Nationale (din 22 decembrie 1989), „organism care de facto a exercitat puterea executiva si legislativa centrala, comportandu-se ca un Guvern pana la aparitia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, cand presedintele consiliului a primit rolul unui sef de stat, iar atributiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesita autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989”, precizeaza Parchetul General, intr-un comunicat de presa.

Totodata, se cere urmarirea penala fata de Petre Roman, membru al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului Romaniei prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesita autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989 si fata de Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvarii Nationale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului Romaniei prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesita autorizare pentru perioada in perioada 22-31 decembrie 1989.

Solicitarile vin in cauza intitulata generic ”Dosarul Revolutiei”, mai precizeaza Parchetul General.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: