„Eu nu l-am auzit pe Bolojan folosind cuvântul «extremist» despre noi, pe când Grindeanu îl spune zilnic. Are cam mult tupeu Grindeanu, totuși”, a afirmat Petrișor Peiu, la Antena 3 CNN.
Declarația a fost făcută în contextul acuzațiilor lansate de Sorin Grindeanu, potrivit cărora George Simion și-ar fi schimbat poziția privind învestirea Guvernului Veștea după o discuție cu Ilie Bolojan.
Petrișor Peiu a respins afirmația potrivit căreia liderul AUR și premierul interimar s-ar fi întâlnit după votarea moțiunii de cenzură.
„Nu a avut loc nicio întâlnire a domnului Simion cu Ilie Bolojan după votul moțiunii de cenzură. Vă spun eu, nu a existat decât o întâlnire anul acesta între cei doi, pe care au stabilit-o la telefon, cu mult înainte de aceste evenimente. A doua întâlnire a fost ocazională, în aeroport, unde au discutat un sfert de oră”, a declarat senatorul AUR.
Întrebat dacă cei doi au discutat despre formarea unor majorități parlamentare, Peiu a răspuns că, la momentul respectiv, această problemă nu exista.
Liderul senatorilor AUR a precizat că, în perioada votului asupra Guvernului Veștea, George Simion și Ilie Bolojan nu s-au întâlnit.
„În perioada respectivă, cei doi nu s-au întâlnit. A fost o singură întâlnire pe care eu și doi colegi am avut-o cu Ciprian Ciucu, în ziua votării moțiunii de cenzură, când i-am explicat că nu avem cum să nu votăm moțiunea inițiată de noi”, a afirmat Peiu.
Petrișor Peiu a declarat că a avut o singură întâlnire în acest an cu Ilie Bolojan, desfășurată luni, în cadrul căreia premierul interimar i-a prezentat proiectele pe care intenționa să le introducă pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului.
„Eu am avut o singură întâlnire anul acesta cu Bolojan, luni, când mi-a prezentat proiectele pe care voia inițial să le aducă în această sesiune extraordinară”, a spus liderul senatorilor AUR.
Potrivit acestuia, Bolojan nu a solicitat sprijinul parlamentarilor AUR pentru adoptarea proiectelor, ci doar i-a informat asupra conținutului acestora.
„Este adevărat că după aceea a mai venit cu alte 20 de proiecte, împreună cu PSD. Ei au negociat aceste proiecte și le votează împreună. Nu văd ce legătură avem noi”, a afirmat Peiu.
Întrebat cu ce partide ar putea negocia AUR și ce formulă de guvernare ar susține, Petrișor Peiu a declarat că formațiunea este dispusă să discute cu orice actor politic care acceptă un dialog rațional.
„Noi vom discuta cu oricine este dispus să discute rațional și să înțeleagă că nu vom vota niciodată un guvern din care nu facem parte”, a afirmat senatorul.
El a adăugat că AUR nu poate accepta solicitări de susținere venite din partea lui Sorin Grindeanu, în condițiile în care liderul PSD atacă în mod constant formațiunea.
„Mai ales că acest lucru îl cere cu aroganță cineva care ne înjură în fiecare zi – Sorin Grindeanu”, a declarat Petrișor Peiu.