Piedone lanseaza o licitatie de 20 de milioane de euro: „Proiectarea si executia a trei parcari supraterane”

news

Primaria Sectorului 5 anunta pe SICAP licitatie pentru proiectarea si executia a trei parcari supraterane in Soseaua Alexandriei, Calea Rahovei si str. Barca, la o valoare totala estimata de 92.879.507 lei.

Achizitia este impartita in doua loturi. Primul vizeaza servicii de proiectare si construirea unei parcari etajate P+3E cu zona de piata volanta in Soseaua Alexandriei nr. 22-24 (Strada Margeanului). Pentru acest lot, valoarea estimata este de de 53,3 milioane lei fara TVA, dintre care serviciile de proiectare ar urma sa reprezinte 1,6 milioane lei.

Al doilea lot vizeaza servicii de proiectare si construirea unei parcari P+2E in strada Barca nr. 2 si a unei parcari etajate P+2E in Calea Rahovei nr. 327. Pentru acest lot valoarea estimata este de 39,5 milioane lei fara TVA, din care valoarea estimata pentru serviciile de proiectare este de 1,2 milioane lei.

In vederea evaluarii, componenta financiara va reprezenta 60%, iar componenta tehnica 40%

Durata estimata a contractelor este de opt luni. Termen limita pentru primirea ofertelor: 15 iulie.

Pe 4 mai, Consiliul Local Sector 5 a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea a trei parcari etajate. Parcarile de pe Strada Barca si de pe Calea Rahovei ar urma sa asigure 142 de locuri de parcare. Potrivit hotararii adoptate, cele doua constructii ar urma sa fie realizate din structura metalica ce va adaposti parcarile auto cu rampa de acces, iar la etaj se vor realiza spatii conexe. Se vor amenaja si zone dotate cu rasteluri pentru biciclete si motociclete. Suprafata verde a teraselor celor doua parcari va avea gazon tip rulou, arbusti si flori in jardiniere. Langa zonele verzi se vor amenaja cate doua terenuri de sport.

In ce priveste parcarea de pe Sos. Alexandriei, in incinta spatiului acoperit de la parter se va amenaja o piata volanta cu tarabe de 725 mp. Pe terasa sunt prevazute doua terenuri de sport, prevede proiectul adoptat de Consiliul Local.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: