Piedone sustine ca a „glumit” cand i-a cerut lui Radoi jumatate din spatiile comerciale de la Izvor: „Am facut un spirit de gluma in stilul meu caracteristic”

politica

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, sustine ca a „glumit” cand i-a cerut lui Ion Radoi jumatate din spatiile comerciale din statia de metrou Izvor. „Am zis-o intr-un spirit de gluma. Hai sa fim seriosi, am aproape 28 de ani in administratie, nu pot face asemenea greseli elementare”, pretinde Piedone.

”Am facut un spirit de gluma in stilul meu caracteristic. Cum sa zic, si la telefon, sa mi se dea jumatate de statie, pai ce, am innebunit? Fiecare e pe lege, eu am spus in convorbire ca sunt pe lege. Una a fost la telefon, alta sunt documentele (…) Am zis-o intr-un spirit de gluma. Hai sa fim seriosi, am aproape 28 de ani in administratie, nu pot face asemenea greseli elementare. Am glumit, da, una a fost vorba, alta actele derulate conform legii”, a declarat Piedone pentru G4Media.ro.

Interceptari realizate de DNA arata ca primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, i-a solicitat lui Ion Radoi sa-i dea jumatate din spatiile comerciale din statia Izvor pentru nu le demola pe cele de pe raza sectorului sau.

Stenograme din ordonanta DNA de inculpare a liderului de sindicat de la metrou, Ion Radoi, publicate de G4Media, arata ca primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ar fi intarziat in mod intentionat sa demoleze chioscurile ilegale de la metrou de pe raza Sectorului 5. Potrivit documentului citat, Piedone i-ar fi cerut lui Radoi sa ii dea si lui spatii comerciale, la Izvor, in schimbul nedemolarii.

„Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat ca primarul sectorului 5 Bucuresti, Popescu Cristian impiedica din diferite motive sau intarzie emiterea dispozitiilor de demolare a spatiilor comerciale ce functioneaza ilegal la Metrou.

In contextul demararii procedurii Metrorex de eliberare a spatiilor comerciale de la metrou care functioneaza in mod nelegal, la data de 27.05.2021, primarul sectorului 5 Popescu Cristian Piedone i-a pretins lui Radoi Ion, liderul sindicatului USLM, sa-i dea ‘jumatate din spatiile comerciale de la Izvor’, urmand ca in schimb sa amane sau sa refuze emiterea dispozitiilor de demolare a spatiilor de la Metrou aflate pe raza sectorului 5 (statiile de la Izvor, Eroilor, Eroii Revolutiei). Radoi Ion a fost de acord cu propunerea primarului Sector 5, ‘plusand’, spunandu-i ca ‘o jumatate de statie intreaga ii da’:

Convorbirea telefonica purtata de la data de 27.05.2021, la ora 18:38:05, de Minea Elena Claudia (partenera liderului de sindicat Ion Radoi – n.r.), notata MEC, utilizatoare a postului telefonic XXXXXX, care este apelata de catre Cristian Popescu Piedone, notat Piedone, utilizator al postului telefonic XXXXXXX (…)

Precizez ca in aceasta convorbire, numarul de telefon XXXXXX este utilizat de Ion Radoi.

Ion Radoi: Sa traiasca, domn primar! Radoi la telefon!

Piedone: Va salut! Cu cine am onoarea?

Ion Radoi: Radoi la telefon, Radoi! Daca am vazut ca nu se poate discuta pe numarul meu, zic stai ma putin ca…

Piedone: Dar cine sunteti? Spuneti-mi si mie cine sunteti!

Ion Radoi: Nea Ion Radoi de la metrou!

Piedone: Aaa, Radoi de la Metrou!

Ion Radoi: Da, ala, prapaditul ala!

Piedone: Pai nu raspund ma, eu n-am nici o, nu te am in memorie, scuza-ma! Eu raspund la toate numerele si acum te-am sunat….

Ion Radoi: Pai n-ai de unde ca toata ziua am incercat pe numarul meu, asta e al sotiei!

Piedone: Dar de ce nu ai discutat cu fetele mele sa spui ca esti Radoi?

Ion Radoi: Pai n-am discutat cu ele! Am discutat direct pe telefon…

Piedone: Pai trebuia sa le spui ba sunt Radoi, da-i lu ala sa vorbesc si eu cu el!

Ion Radoi: Eh!

Piedone: Deci tati, ce-am facut? Am dat inapoi toate astea! Eu nu intru, nu intervin pana nu am dispozitia primarului general! Momentan e liniste, da?

Ion Radoi: Auzi…

Piedone: Eu am dat decat somatii, dar nu dispozitie!

Ion Radoi: Domn primar….

Piedone: Radoi de la metrou (catre o alta persoana)!

Ion Radoi: Ihhh…domn primar…Ihh…

Piedone: Da!

Ion Radoi: Nu stiu ca am fost acolo, am vorbit cu baietii, am vazut ca sunt in echipa, ce am vazut eu, cei 2…

Piedone: Da!

Ion Radoi: Da si eu daca nu ar fi trebuit sa le cer, ia dati-mi ma si mie o somatie de la astia, o copie dupa somatiile alea…

Piedone: Aveti o copie dupa somatii sa i-o dam si lui Radoi? Auzi ma?

Ion Radoi: Da, zi tu!

Piedone: Am inteles! Cel mai tare sindicat de la metrou!

Ion Radoi: Pai nici nu exista altul!

Piedone: Cel mai tare sindicat de la metrou!

Ion Radoi: Au si directorii (neinteleigibil) acolo!

Piedone: Am inteles! Tu o sa rezisti, asculta ce iti spun! Tu o sa rezisti! Se schimba (neinteligibil), dar tu o sa rezisti!

Ion Radoi: Da!

Piedone: Dupa ce o sa invii, imi dai si mie o jumate de statie la Izvor si mie?

Ion Radoi: O juma de statie intreaga iti dau!

Piedone: Hai, te iubesc, stai linistit! Deci, fratele meu si ai vazut ca, ma tu ai vazut reactia mea si a lui Negoita, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de ….

(…)

Piedone: Radoi, gandeste-te ca frati-miu a, s-a nascut in metrou si a iesit la pensie in metrou!

Ion Radoi: Da ma, stiu! Lasa-l sa-i dea Dumnezeu sanatate! De parca nu stim! Dar n-am avut noi, noi n-am avut niciodata si vreau sa spun ca tu m-ai mai ajutat o data, cand vorbeam despre prima si de alea, alea, nu are rost sa vorbim prea mult…

Piedone: Da!

Ion Radoi: Cand am ajuns pe la Eforie cu alte nebunii..

Piedone: Da!

Ion Radoi: Plecat din tara si…

Piedone: Deci, tati, bazeaza-te pe mine, atat iti spun! Si las-o in intelepciunea legii s-o rezolve pentru ca eu is pe lege si le-o dau pe lege inapoi, da?

Ion Radoi: Da!

Piedone: Cum tu le-o dai la astia care-i actionezi in judecata si le ceri daune si toti la toti primarii…

Ion Radoi: Exact! Paispe le …

Piedone: Eu asa iti dau tie, da? (neinteligibil) Cine?

Ion Radoi: Negoita! Ca i-am zis pe nume!

Piedone: Pai stai putin! Negoita nu-i cu tine?

Ion Radoi: Ba da! Pai lucreaza la fel ca tine!

Piedone: Pai asta tre sa-i spui! Acuma, fara lipsa de modestie, in Bucuresti astazi, dar in Bucuresti astazi, orice masura, orice unitate de masura ai avea, sunt 2 primari, Negoita si Piedone! Si mai e Baluta, dar Baluta e un tip care se da dupa ploaie!

Ion Radoi: A cam semnalizat la stanga si a luat-o la dreapta, stii cum zicem noi in transporturi!

Piedone: Nu e bai, nu e bai!

Ion Radoi: Nu e voie! Nu e voie sa faci asta! Dar nu e ma, nu e barbat, n-a fost barbat sa faci asta, dar ce ai ma, de ce te feresti ma, de ce faci lucrul asta? Ca, bun, o sa-l taram prin niste procese, niste d-astea, una, alta, dar la ce-ti foloseste ma? La ce-ti foloseste? Tampenia asta!

Piedone: (neinteligibil).

Ion Radoi: Da, ma, lasa ma, voi aveti (neinteligibil)?

Piedone: Ai grija!

Ion Radoi: Nu ma intereseaza ma ca lasa ca vorbesc dupa telefonul lui nevesta-mea si bine ca e si al tau ascultat, nu conteaza! Bai, tu cu asta aveti (limbaj trivial)! Sunteti barbati!

Piedone: Da,da da!

Ion Radoi: Stiti ce trebuie sa faceti! De asta va zic direct, nu ma intereseaza ca inregistreaza pe (limbaj trivial)!

Piedone: Ee, te mai doare-basca, ce mai!

Ion Radoi: Da, sa ai succes in continuare ca stiu ca esti si tu ciupit si muscat de colo de fund!

Piedone: Da, da, da.

Ion Radoi: Dar nu ma intereseaza asta pentru ca o sa-si dea Dumnezeu sanatate ca bine faci, bine gasesti!

Piedone: Te iubesc! Vorbim!

Ion Radoi: Vorbim, numai bine si multa sanatate!

Piedone: Oricand sunt langa tine, stii lucrul asta, nu?

Ion Radoi: Numai bine, sigur!

Piedone: Si daca sunt obligat sa-ti fac rau, te anunt cu o suta de ani inainte, da?

Ion Radoi: Da, da, da!

Piedone: Sanatate!

Ion Radoi: Toate cele bune, multumesc mult! Sanatate!

In aceste imprejurari, in contextul in care exista suspiciunea ca o parte din spatiile comerciale aflate la Metrou pe raza sectorului 5 sa intre in folosinta primarului sau a rudelor acestuia, au fost efectuate investigatii in teren- in statiile de metrou cu spatii comerciale de pe raza sectorului 5, ocazie cu care s-a constatat ca nu au intervenit modificari ale spatiilor comerciale, in sensul infiintarii unor spatii noi.

In contextul in care la data de 18.06.2021, Radoi Ion si Minea Claudia au aflat ca Primarul sectorului 5 a trimis din nou notificari spatiilor comerciale, cu privire la desfiintarea lor, Radoi Ion a intentionat sa se intalneasca cu Primarul sectorului 5 pentru a ajunge la o intelegere”, se arata in ordonanta de inculpare a lui Ion Radoi.

Procurorii DNA sustin ca Radoi percepea taxe intre 5000 si 200.000 de euro ca sa sub-inchirieze spatiile comerciale de la metrou.

„In situatia in care unii comercianti aveau dificultati financiare in a continua activitatea, spatiile comerciale erau sa fie preluate de apropiati ai liderului de sindicat Radoi Ion, fie „cesionate” catre alte persoane interesate sa le exploateze, in schimbul unor sume mari de bani cuprinse intre 5000 si 200.000 euro fara TVA, Sindomet (firma sindicatului – n.r.) acceptand cesiunea spatiilor comerciale in conditiile in care ii era interzisa cesiunea drepturilor si obligatiilor, fara notificarea Metrorex”, se arata in ordonanta DNA.

„In alte situatii, spatiile comerciale, desi erau inchiriate de anumite societati comerciale (societati detinute de membrii familiei concubinei liderului Ion Radoi si de apropiati ai acestuia – cazul lui Tiberiu Belovan) erau date spre a fi folosite unor alte persoane, chiar in lipsa incheierii de acte de cesiune sau de subinchiriere, in schimbul unor sume de bani platite lunar lui Minea Claudia (partenera lui Ion Radoi – n.r.), Tiberiu Belovan si Gusatu Victor”, se mai arata in ordonanta DNA.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: