Kievul își dorește întreprinderi comune, producție sub licență și fabrici amplasate de ambele părți ale frontierei. O asemenea strategie presupune însă integrarea banilor și companiilor europene într-o industrie care s-a adaptat permanent la condițiile războiului.
La Bruxelles, programele din domeniul apărării pot avea nevoie de ani pentru a ajunge la maturitate, uneori fiind construite pe perioade de cinci până la zece ani. În Ucraina, situația este radical diferită. Un sistem de armament poate deveni depășit înainte ca procedurile administrative necesare pentru dezvoltarea sa să fie finalizate.
Un oficial al Comisiei Europene care lucrează îndeaproape cu industria ucraineană de apărare a explicat că proiectele Fondului European de Apărare pot ajunge la finalul ciclului lor de dezvoltare fără să fie suficient de apropiate de ceea ce este necesar pe front. „Sistemului nostru îi lipsește flexibilitatea”, a explicat oficialul.
Un producător european poate comercializa timp de mai mulți ani același produs finit. În Ucraina, unde industria funcționează în ritmul impus de război, atacurile și capacitățile Rusiei se modifică atât de rapid încât această abordare nu mai funcționează.
Companiile ucrainene le-au transmis de mult timp partenerilor europeni că ar putea produce aproximativ de două ori mai mult dacă ar beneficia de finanțarea și contractele necesare pentru extinderea capacităților.
Miniștrii europeni ai apărării și-au exprimat recent disponibilitatea de a accelera plățile din împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, după ce Volodimir Zelenski a cerut ca fondurile să fie acordate mai rapid.
Planul Europei de a produce echipamente militare alături de Ucraina se lovește de aceeași problemă legată de viteză. În anumite domenii, companiile ucrainene au ajuns deja înaintea concurenților lor europeni, potrivit oficialului Comisiei Europene.
Numărul întreprinderilor comune și al acordurilor de producție sub licență este în creștere, în special în sectorul dronelor. Semnarea unui acord reprezintă însă doar primul pas.
Ihor Fedirko, directorul executiv al Consiliului Industriei de Apărare din Ucraina, consideră că acordurile de licențiere au o semnificație care depășește relația comercială dintre companii. „Sunt mai mult decât niște acorduri corporative”, a spus Fedirko.
În opinia sa, astfel de înțelegeri arată că partenerii sunt pregătiți să lucreze direct cu industria ucraineană, în loc să se limiteze la furnizarea de echipamente.
Transformarea unui acord într-o linie de producție funcțională necesită însă luni de pregătire. Fedirko estimează că o fabrică similară ar avea nevoie de „cel puțin opt luni” pentru a deveni operațională, după pregătirea inginerilor și parcurgerea procedurilor birocratice din ambele state.
Pentru industria ucraineană, cea mai importantă necunoscută rămâne sprijinul politic oferit proiectelor comune. „Cea mai mare variabilă este voința politică”, a afirmat Fedirko.
„Știu ce poate face țara mea atunci când avem voință politică”, a continuat acesta. Problemele nu dispar nici după ce armele sunt produse. Introducerea echipamentelor fabricate în Ucraina pe piețele externe poate fi la fel de complicată.
Deși Kievul a anunțat deschiderea exporturilor din industria de apărare, companiile întâmpină în continuare dificultăți în obținerea aprobărilor din partea autorităților. Exporturile nu sunt interzise prin lege, însă obținerea aprobării poate dura în practică mai multe luni. Potrivit unui oficial al Comisiei Europene, noile reguli pot obliga unele companii să plătească între 20% și 30% din valoarea unui contract doar pentru a depune solicitarea necesară.
De cealaltă parte, Uniunea Europeană are propriile obstacole. Echipamentele militare ucrainene care urmează să intre pe piețele europene trebuie să respecte reglementările și standardele UE. Riho Terras, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate și apărare din Parlamentul European, consideră că industria europeană nu reușește să se adapteze suficient de rapid la realitățile actualului câmp de luptă.
Industria de apărare a UE „nu este capabilă de schimbări rapide”, a spus Terras, care consideră că Europa produce sisteme „prea sofisticate și prea scumpe” pentru războiul modern. În opinia sa, actualul model european nu mai poate fi susținut pe termen lung.
Problema nu este însă numai industrială sau financiară. Există și un obstacol politic legat de modul în care populația europeană percepe războiul din Ucraina. „Cetățenii europeni încă nu simt că este și războiul lor”, a spus Terras. Dacă această percepție nu se schimbă, avertizează europarlamentarul, liderii politici europeni vor continua să ezite atunci când trebuie să aloce investițiile necesare industriei de apărare.