Planul lui Dragnea privind referendumul pe justitie. Seful PSD se va folosi de CCR ca sa il blocheze

politica

PSD a pus deja la cale o strategie pentru referendumul pe Justitie, care va fi organizat pe 26 mai, la cererea presedintelui Klaus Iohannis, in data in care vor avea loc si alegerile europarlamentare.

Mai intai, social-democratii vor astepta sa afle care va fi intrebarea de la referendumul pe Justitie si, cel mai probabil, o vor ataca la Curtea Constitutionala, informeaza Digi24. Apoi, va exista o campanie foarte activa in organizatiile PSD din tara, astfel incat simpatizantii partidului, dar si cei care stau de vorba cu membrii PSD sa afle ca, in sectiile de votare, nu vor fi nevoiti sa ridice si buletinul pentru referendum, doar buletinul pentru candidatii la alegerile europarlamentare.

PSD mizeaza astfel pe o lipsa de cvorum care ar invalida referendumul pe Justitie. Reamintim ca pragul necesar pentru ca referendumul sa fie valid este de minimum 30% din populatia cu drept de vot. Presedintele PSD Liviu Dragnea va discuta marti cu membrii din organizatiile din tara: primari, presedinti de consilii judetene, parlamentari, care pun la cale campania electorala pentru alegerile europarlamentare. Va fi a treia discutie de acest gen dintre liderul PSD si organizatiile din tara.

Liviu Dragnea ar vrea sa le ceara acestora sa vorbeasca despre realizarile guvernului, despre PNDL, dar si sa fie foarte activi in mediul online si pe retelele de socializare.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: