Planurile lui Tariceanu, date de gol de un lider ALDE: „PSD va deveni principalul nostru adversar politic”

politica

Liderul ALDE Alba, Ioan Lazar, a declarat, joi, ca in 2020 partidul pe care-l reprezinta va deveni principala formatiune politica de dreapta, astfel PSD urmand sa devina, la alegeri, principalul adversar politic, transmite corespondentul Mediafax.

Liderul ALDE Alba a spus, intr-o conferinta de presa comuna cu PSD, la care a participat si liderul filialei judetene a social-democratilor, ca la alegerile din 2020 sau poate si la cele europarlamentare cele doua formatiuni politice vor fi adversare.

”Toata lumea stie, si este normal sa fie asa, noi suntem acum parteneri cu PSD, vom ramane in continuare conform intelegerii parteneri de buna-credinta, dar la alegerile din 2020 sau poate si la alegerile europarlamentare vom fi adversari politici. Degeaba incercam sa dregem busuiocul. In 2020 vom fi adversari politici, dar sper ca pana atunci sa avem o colaborare buna si chiar si atunci sa ducem o campanie corecta, barbateasca, fara acuze.

Recunoastem, poate altii nu recunosc, principalul adversar politic al ALDE in 2020 este PSD, pentru ca ALDE, fiti convinsi, si o sa vedeti ca asa va fi, va fi principalul partid de dreapta, partid liberal de dreapta. Deja au inceput disensiunile in organizatia celor care isi spun acum Partidul National Liberal. Colaborarea cu PSD va fi una corecta, sper ca si din partea lor sa fie corecta si cand vom fi intr-o confruntare politica sa fie, la fel, corecta si barbateasca”, a spus Ioan Lazar.

La randul sau, liderul PSD Alba, Ioan Dirzu, a adaugat ca in 2020 PSD si ALDE vor fi ”eventual rivali, nicidecum adversari”.

”Noi, PSD, suntem in aceeasi formatiune cu ALDE si la guvernare, acum, si sunt convins ca in 2020 vom fi eventual rivali, nicidecum adversari. Adversarul nostru in judetul Alba este PNL, adica fostul PDL (…) Sunt bucuros ca aceasta formatiune PSD-ALDE functioneaza perfect, s-a vazut si la vot pe diverse legi”, a spus Ioan Dirzu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: