Platforma lui Ciolos se pune in miscare. Mesajul lui Dacian Ciolos pentru cei 30.000 de membri ai Platformei Romania 100

politica

Dacian Ciolos anunta cum va functiona in perioada urmatoare Platforma Romania 100. Peste 30.000 de romani au aderat la aceasta initiativa a fostului premier.

„O tara cu adevarat puternica, o tara care este destinata sa creasca, este aceea in care cetatenii insisi fauresc viata cetatii. Platforma Romania 100 propune o miscare cetateneasca deschisa, activa, care sa asigure atingerea adevaratului potential de dezvoltare al Romaniei.

In doar cateva zile de la lansarea Platformei Romania 100, ne-am adunat peste 30.000 de romani cu aceleasi asteptari, valori si principii civice. Mai mult decat atat, unii dintre voi ati decis sa va implicati, sa contribuiti cu resurse financiare sau cu experienta si timpul vostru. Va multumim, implicarea voastra ne motiveaza sa continuam cu aceeasi incredere cu care am pornit la drum!

Platforma este menita sa devina o comunitate, un accelerator al energiilor democratice, moderne in jurul carora s-a construit Romania si Uniunea Europeana.

Din acest concept ne propunem o organizare bazata pe doua tipuri de comunitati care nu se exclud unele pe altele: comunitati tematice precum si sustinerea unor comunitati teritoriale structurate de aceia dintre voi care doresc sa se implice, de jos in sus.

Platforma Romania 100 se cladeste asa cum Guvernul Ciolos a demonstrat ca poate fi guvernata Romania: transparent, deschis, cu onestitate, cu profesionalism, cu responsabilitate fata de romani, in dialog cu oamenii.

Impreuna vom formula o viziune articulata pentru modernizarea Romaniei. Intentionam sa constituim cate o comunitate tematica prin care sa dezvoltam proiecte in domenii cheie pentru cresterea Romaniei in fiecare din aceste zone de actiune: Justitie; Buna guvernare; Economie si antreprenoriat; Politici sociale; Educatie; Sanatate; Romania in UE; Romania digitala; Agricultura si dezvoltare rurala; Mediu si dezvoltare durabila; Relatii externe; Diaspora; Politici energetice; Transport si infrastructura; Cultura, patrimoniu si turism.

Dintre membrii Platformei, am selectat moderatori, pentru fiecare domeniu de mai sus pentru a facilita discutiile si a integra raspunsurile voastre in documentele finale.

Vom lucra impreuna cu voi, atat la viziunea si programul Platformei pentru fiecare sector cat si la proiecte concrete in domeniile respective. Vom face asta in spatii virtuale de dezbateri si in intalniri directe cu voi, in Bucuresti si in tara. Dupa colectarea contributiilor voastre pe aceste teme, moderatorii de grup vor propune componenta viitoarelor comunitati tematice pentru fiecare domeniu, precum si regulile de lucru si interactiune, integrandu-i pe cei care vor dori si vor arata o implicare valoroasa prin idei si propuneri.

Incepand din toamna propunerile formulate de fiecare comunitate tematica vor fi dezbatute in cadrul comunitatilor teritoriale in constituire si apoi dezvoltate si puse in practica”, anunta Dacioan Ciolos pe Romania 100.

De asemeena, platforma se va implica si la nivel local.

„O miscare cetateneasca poate fi eficienta doar daca intelege problemele de la nivel local si asigura valorificarea ideilor de la baza societatii. Nimeni nu cunoaste mai bine nevoile comunitatilor locale decat participantii directi la viata respectivelor comunitati. Si cel mai adesea tot ei vor gasi cele mai bune solutii.

Platforma Romania 100 va propune pana pe 15 septembrie un model de organizare participativa la nivel local, care sa favorizeze demersurile ce vin dinspre comunitati catre centru si nu invers”, se mai afirma pe Romania 100.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: