Plesu nu uita comportamentul de „bisnitar de cartier” al lui Dragnea la Washington: „Abia acum Romania a fost reprezentata legitim si cuviincios”

12.06.2017, News
Plesu nu uita comportamentul de bisnitar de cartier al lui Dragnea la Washington Abia acum Romania a fost reprezentata legitim si cuviincios
Andrei Plesu publica, pe blogul sau din Adevarul, un comentariu privind vizita lui Klaus Iohannis in Statele Unite in care nu uita sa aduca aminte de spre modul in care Liviu Dragnea s-a strecurat la masa lui Donald Trump.

„Bilantul e bun. Personal, am chiar sentimentul ca, intre Donald Trump si Klaus Iohannis, a functionat o buna chimie, ceea ce promite o perspectiva incurajatoare a relatiilor dintre cele doua state”, noteaza Plesu, care a fost ministru de Externe in mai multe guverne.

Comentariul lui Plesu contine si o parte savuroasa, in care aminteste de aparitia lui Liviu Dragnea la masa la care se afla Donald Trump.

„Am insa de facut un comentariu legat de un anumit mod de a intelege ”politica”. Si dl Dragnea a ”semnat condica” la Washington, imediat dupa succesul electoral al lui Donald Trump. A pretins ca a fost ”invitat” la ceremoniile inaugurale si a decis sa onoreze invitatia. In realitate, ”invitatia” a venit din partea unui vicepresedinte al Comitetului pentru organizarea evenimentului, dl Elliot Broidy, cunoscut in tara sa pentru unele probleme penale.

E vorba de un tip de invitatie care se plateste. Cine vrea sa fie de fata la tot tapajul trebuie sa-si finanteze ”ambitul” (transport, hotel si taxa de participare, in functie de cite segmente de program vrea sa ”bifeze”: ceva intre o jumatate de milion si un milion de dolari). Dl Dragnea a hotarit deci sa dea lovitura (de imagine) si sa plece la Washington. Nu se stie nici pina azi pe banii cui. Ai vreunui donator discret? Ai Camerei Deputatilor? Ai partidului sau? Oricum, prezenta trans-oceanica a dlui Dragnea n-a produs nimic.

Intre sute de alti veleitari, portretul sau n-a fost pereceput decit la gramada, asezonat cu stringeri de mina si replici protocolare. Pentru ”posteritate”, s-au facut si citeva poze, difuzate, evident, in presa ”de-acasa”. De ce rememorez aceasta imprejurare? Pentru ca e un exemplu de manual pentru rubrica ”provincialism politic”. Mai intii, la ceremoniile de la Washington n-a participat nici un reprezentant de virf al vreunei alte tari. Cutuma este ca doar ambasadorii straini sa fie de fata. Prin urmare, dl Dragnea, ca sef de partid si presedinte al Camerei a facut figura de turist exotic.

Ce si-a zis? Ma bag printre smecherii din preajma lui Trump, ma trag in poza cu el, si ma intorc acasa glorios, ca un mare lider planetar. Si le dau si cu ”sic” adversarilor! Gindire de tirgovet tantos! Pur si simplu s-a strecurat, pe bani grei, la un chef boieresc: nimeni nu stia cine e, nimeni nu-l lua cu adevarat in serios. Dar pentru CV-ul propriu, era o ”achizitie”…

Carevasazica, Romania n-a fost prezenta, legitim si cuviincios, in biroul lui Donald Trump, decit acum, odata cu vizita dlui Klaus Iohannis. Micile jocuri de glezne dimbovitene nu ne aduc nimic, nu ne reprezinta si au un efect mai curind stingheritor.

Domnul Dragnea n-ar face rau, daca insista sa ramina lider national, sa se miste ceva mai ”urban” pe scena publica, sa nu confunde viata politica (locala si internationala) cu un soi de bisnita de cartier, cu o manevra ”dasteapta” de Teleorman. N-am nimic cu Teleormanul, de vreme ce eu insumi am, dupa tata, radacini prin Turnu Magurele. Dar de ce ne-am comporta in asa fel incit sa ne compromitem obirsia, in loc sa o onoram. Dle Dragnea, vorba prietenului Dvs. de la Washington: ‘Let`s make Teleorman great again!’”,  concluzioneaza Plesu in Adevarul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Comentarii

Citește mai departe

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan continuă să îndemne populația să aibă mai mulți copii și avertizează că scăderea natalității reprezintă un risc major pentru viitorul țării, însă tot mai puțini turci par dispuși să urmeze apelurile liderului de la Ankara. Dificultățile economice frânează creșterea demografică De-a lungul celor peste două decenii petrecute la conducerea Turciei, […]
Patru aviatori s-au catapultat după ce două avioane militare s-au ciocnit în aer duminică, în timpul unui spectacol aviatic organizat la baza aeriană Mountain Home din statul american Idaho, au anunțat autoritățile militare americane. Incidentul a dus la anularea spectacolului aerian Toți cei patru membri ai echipajelor au supraviețuit și sunt evaluați de personal medical, […]
Cel puțin opt persoane, inclusiv doi copii, au fost ucise duminică în urma unor atacuri aeriene israeliene asupra sudului Libanului, iar alte 15 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătății de la Beirut. Într-un comunicat citat de agenția de presă Anadolu, ministerul a precizat că trei persoane, între care un copil, au murit în urma unor […]
Decizia Emiratelor Arabe Unite de a părăsi OPEC și OPEC+ s-a bazat pe viziunea economică a țării și nu pe politică, a declarat sâmbătă ministrul energiei al țării. „Această decizie a venit în urma unei evaluări cuprinzătoare a politicii naționale de producție și a capacităților sale viitoare și se bazează exclusiv pe interesul național al […]
Majoritatea românilor consideră că este nevoie de alegeri anticipate, iar AUR s-ar clasa pe primul loc dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, potrivit unui sondaj CURS realizat în perioada 1-14 mai 2026 şi publicat duminică. Conform cercetării sociologice, 56% dintre respondenţi consideră că România are nevoie de alegeri anticipate, în timp ce 41% […]