Ploua in spitalul modular de la Letcani peste aparatura de milioane de euro. Spitalul, o afacere pusa la cale de baronii PSD Arsene si Maricel Popa

politica

Imagini revoltatoare din interiorul spitalului modular de la Letcani au fost publicate, miercuri, de jurnalistul Ionel Iloae. In conditiile in care Romania se confrunta cu o criza de locuri la ATI, la Letcani ploua in interior peste aparatura de milioane de euro.

„Am fost astazi la Letcani. Dimineata, pe ploaie, dar curios. Din pacate, si Costel Alexe s-a gandit ca ar fi bine sa vada spitalul tot azi, si tot pe la ora 9. Asadar, nu am avut cu cine vorbi, doar mi-am bagat si eu nasul prin containerele de acolo.

Cred ca e bine sa definim termenii cu care operam. Chestia aia de la Letcani poate fi numita oricum, dar nu spital. Sunt containere cu aparatura medicala in ele, nu spital.

Cert este ca dr. Rosu, directorul de la Infectioase si cel care are ‘spitalul’ in administrare, i-a explicat lui Costel Alexe ca nu exista niciun pat operational si ca temperatura in saloane e intre 14 si 17 grade Celsius. Ar fi, teoretic, 20 de paturi ATI intr-un modul iar alte 20 intr-un modul fara sas (acea usa glisanta care separa zona de acces de salon), dar nici ele nu pot fi folosite dupa standarde.

Ce am mai vazut? Ca ploua! Ploua si in spital, nu doar afara. Despre problemele legate de reteaua electrica si de evacuarea apelor uzate nu pot spune nimic. Cert este ca foarte multa aparatura medicala sta nefolosita.

Ca sa rezum, totul e o bataie de joc inimaginabila care a costat 11-12 milioane de euro”, a scris Iloae pe Facebook.

Am fost astazi la Letcani. Dimineata, pe ploaie, dar curios 🙂
Din pacate, si Costel Alexe s-a gandit ca ar fi bine sa…

Posted by Ionel Iloae on Wednesday, 17 March 2021

Felul in care a fost construit Spitalul Modular de la Letcani este anchetat de procurori, fiind deschis dosar penal in noiembrie 2020. In decembrie, dosarul a fost solicitat de procurorii DNA de la Bucuresti.  Procurorii au solicitat si documente de la Asociatia de Dezvoltare Intracomunitara Euronest privind contractul de achizitie pentru construirea spitalului modular.

Asociatia de Dezvoltare Intracomunitara Euronest este umbrela sub care fostul presedinte al Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa (PSD), si presedintele CJ Neamt, Ionel Arsene (PSD), au cumparat spitalul modular de langa Iasi, destinat ingrijirii pacientilor cu Covid-19.

Firma castigatoare, in urma licitatiei, implicata in construirea spitalului a fost SDI Global LLC din Turcia, iar investitia s-a ridicat la 13,2 milioane euro.

„Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizari din oficiu a organelor de cercetare penala, in baza unor articole aparute in presa. Din articolele respective au fost extrase anumite situatii care ar putea avea o conotatie ilicita si au fost facute solicitarile acestea catre institutiile implicate si catre Asociatia Euronest pentru obtinerea documentelor care sa contribuie la lamurirea situatiei de fapt”, a declarat purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi.

Pe 21 aprilie 2020, Maricel Popa anunta pe Facebook ca, in urma licitatiei firma castigatoare este SDI Global LLC din Turcia pentru construirea Spitalului Mobil de la Letcani.

„Apreciez consensul la nivelul consilierilor judeteni din Iasi si Neamt, acestia votand pentru achizitia in comun a unitatii sanitare. In ceea ce priveste punerea in functiune a spitalului ma astept sa fim sustinuti de ministerul Sanatatii pentru obtinerea avizelor in regim de urgenta. Majoritatea spitalelor din Iasi au adresabilitate regionala. Am considerat necesar sa avem o astfel de unitate tampon care sa asigure in primul rand un triaj al pacientilor care vin din zona Moldovei, pentru a proteja celelalte spitale, cadrele medicale si pacientii cu alte patologii. Multumesc presedintelui CJ Neamt care a inteles necesitatea si urgenta achizitionarii acestei unitati medicale mobile. Apreciez efortul colegilor de la Euronest, Comisiei de evaluare, formata din specialisti din domeniul medical, de la spitalele subordonate CJ si de la ISU Iasi. Acesti oameni au venit in zilele de Paste si au analizat ofertele primite”, a scris Maricel Popa atunci pe Facebook.

Pe 18 septembrie, a fost inaugurat spitalul modular de la Letcani. Investitia a fost de 13,2 milioane euro, iar unitatea medicala mobila are 10.000 de metri patrati, „250 de paturi, 100 de paturi de terapie intensiva plus trei paturi de terapie pentru blocul operator, sala de operatie, sala de nasteri, farmacie, depozite, policlinica, laboratoare, radiologie (doua computer tomografe- unul fix, celalalt mobil), este o unitate medicala cu presiune negativa”, a scris atunci Maricel Popa pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: