Plumb, panicata la Bruxelles ca UE taie banii pentru Romania din cauza hotiilor lui Dragnea: „Sa nu discutam”

politica

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a declarat marti ca, din punct de vedere al deschiderii ca presedintie a Consiliului Uniunii Europene, „suntem deschisi si respectam” prevederile din Tratatul de functionare a UE, unde este prevazut modul in care sunt cheltuiti banii europeni. PE va adopta o masura care prevede ca tarile din UE care incalca regulile statului de drept vor avea fondurile europene blocate.

Legat de legea pe care Parlamentul European o va dezbate si vota joi privind protectia bugetului Uniunii in cazul unor deficiente generalizate in ceea ce priveste statul de drept in statele membre, Plumb a declarat: „Sa nu discutam despre taierea fondurilor UE, ci doar despre o respectare a prevederilor din Tratatul de functionare a Uniunii, unde este prevazut modul in care sunt cheltuiti banii europeni, care trebuie sa fie trecuti printr-o procedura transparenta, corecta si sa existe o cheltuiala eficienta”.

„Ma uit astazi, inca o data, pe raportul care va intra in plen, insa din punct de vedere al deschiderii ca presedintie, intotdeauna pe baza de dialog si pe respectarea principiilor fundamentale ale UE, cu accent stat de drept, dar libertati, drepturi civile, suntem deschisi si le respectam”, a adaugat ea.

Ministrul s-a intalnit luni cu mai multi oficiali europeni cu care a discutat despre „tot ceea ce inseamna pachet legislativ pe coeziune”. Scopul discutiilor a fost acela de a „ajunge la un consens privind intrarea in negociere a dosarului”.

„Suntem pregatiti sa intram pe regulamentul cadru in trialog pe cateva elemente. Important e ca suntem ambitiosi, dar si realisti, sa putem finaliza in timp, sa avem un raport general partial, pana la urmatorul Consiliu de Afaceri Generale pe coeziune care va avea loc pe 25 iunie”, a mai explicat Plumb.

Rovana Plumb face parte din delegatia condusa de prim-ministrul Viorica Dancila, care efectueaza o vizita de lucru la Strasbourg,in vederea prezentarii programului de lucru al Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene.

Dancila va prezenta prioritatile in cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, care va avea loc marti.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: