PNL avertizeaza ca urmeaza un „val de nemultumiri sociale fara precedent”. Totul se va declansa peste numai cateva zile

politica

PNL avertizeaza guvernarea PSD-ALDE ca „lipsa totala de respect” fata de revendicarile medicilor de familie va declansa un val de nemultumiri sociale fara precedent, potrivit unui comunicat transmis Mediafax, duminica, de catre presedintele Comisiei de sanatate a PNL, Cristian Radulescu.

„PNL avertizeaza guvernarea PSD-ALDE ca lipsa totala de respect din partea acesteia pentru revendicarile medicilor de familie va declansa, in cateva zile, un val de nemultumiri sociale fara precedent, cei afectati fiind chiar cetatenii care au mai multa nevoie de buna functionare a mecanismelor statului, si anume bolnavii, persoanele in varsta, cu handicap, gravidele, copiii”, a declarat presedintele Comisiei de sanatate a PNL, Cristian Radulescu, potrivit sursei citate.

Cristian Radulescu afirma ca blocajul care se va produce in cateva zile la nivelul medicinei de familie se va transforma intr-un val care se va amplifica in restul sistemului sanitar, prin complicarea afectiunilor si prin dezorganizarea sistemului.

PNL sustine ca niciuna dintre doleantele aduse repetat la cunostinta guvernantilor de catre structurile asociative ale medicilor de familie nu a gasit o minima rezolvare, nici in ceea ce priveste debirocratizarea sistemului, nici a sistemului informatic nefunctional, nici a datoriilor pe care casele de sanatate le au de achitat pentru serviciile medicale deja prestate, potrivit sursei citate.

„Alocarea a 278 milioane lei anuntata de catre ministrul Bodog in urma cu cateva zile s-a dovedit a fi o noua fumigena, cu tot cu acesti bani procentul alocat medicinei de familie ajungand tot la nivelul anului care se incheie, adica 5,8%, in conditiile in care medicii de familie au demonstrat ca sistemul nu mai poate functiona cu mai putin de 10% din banii Fondului National de Sanatate”, spune Radulescu.

Liberalii afirma ca sustin revendicarile medicilor de familie si se asociaza acestora in demersul de a avertiza guvernul asupra consecintelor deosebit de grave pe care nerezolvarea deficientelor semnalate le va avea asupra sistemului sanitar si a sanatatii populatiei, se arata in comunicatul de presa.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: