PNL-istul Vilceanu cere demisia lui Bode, il acuza si de „puci” in PNL: „Minima moralitate implica demisia”

politica

Deputatul PNL Dan Vilceanu, un apropiat al fostul premier Florin Citu, i-a cerut miercuri lui Lucian Bode sa demisioneze din functia de ministru de Interne. Acceasi solicitare o are si pentru premierul PNL Nicolae Ciuca.

„Minima moralitate implica demisia. La inceputul lunii Aprilie 2022 mi-am dat demisia din functia de secretar general al Partidului National Liberal si din functia de ministru considerand ca minima moralitate ma obliga sa fiu solidar cu presedintele partidului, care de asemenea demisiona, ca urmare a puciului organizat de Nicolae Ciuca si Lucian Bode. Si eu, si Florin Citu am considerat ca e mai bine sa plecam noi decat sa alimentam un scandal care ar fi afectat grav PNL.

Doi colegi de partid au demisionat din functia de ministru in urma unor subiecte de presa privind acuzatii de plagiat pentru a nu face rau partidului.

Exista in schimb si colegi care se agata de functii indiferent cat de mult rau fac PNL. Ma refer, evident, la Nicolae Ciuca si Lucian Bode. De peste un an sunt subiectul unor acuzatii de plagiat. Au avut timp suficient sa faca toate demersurile de clarificare necesare. Astazi a aparut si o pozitie oficiala a UBB in legatura cu domnul Bode. Eu cred ca este momentul ca domnii Bode si Ciuca sa se gandeasca si la partid si sa demisioneze”, a scris Vilceanu pe Facebook.

Purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Carbunaru, a declarat, miercuri, referitor la decizia Comisiei de Etica a Universitatii Babes-Bolyai privind teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, ca este vorba de o situatie care se transeaza in instanta de judecata si nu se poate pronunta inainte de un verdict, mentionand ca, la fel ca si in orice alte cazuri, premierul Romaniei cere respectarea legii.

„Din datele pe care le am, ministrul de Interne au oferit deja o pozitie publica in legatura cu acest material de informare pe care l-a transmis Universitatea Babes-Bolyai. Nu este singura analiza care s-a facut, deci nu o sa comentez acum nici aceasta analiza si nici altele care au avut deja loc in legatura cu aceasta teza. Iar in contextul in care exista o procedura in instanta legata de aceasta lucrare m-as opri aici cu comentariile”, a afirmat Carbunaru, intrebat care este pozitia Guvernului si a premierului in legatura cu decizia Comisiei de etica a Universitatii Babes-Bolyai in cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode.

El a precizat ca este o situatie care se transeaza in instanta de judecata.

„Doream sa va spun ca, la fel ca si in orice alte cazuri, premierul Romaniei cere respectarea legii. In cazul punctual la care va referiti dumneavoastra, este o situatie care se transeaza in cadrul unui proces care e gestionat de o instanta de judecata si nu m-as putea pronunta inainte sa fi avut un verdict”, a mai spus Carbunaru, citat de Agerpres.

Citeste si: Ludovic Orban nu-l iarta pe Bode: „Ce nemernicii trebuie sa mai comita Bode pentru a fi dat afara din guvern?”

Comisia de etica a Universitatii Babes-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a stabilit, cu privire la teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, ca suspiciunile de plagiat se confirma in marea lor majoritate, se arata intr-un comunicat transmis, miercuri, de institutia de invatamant.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat ca sintagma „profund viciata” privind teza sa de doctorat este o apreciere subiectiva a Comisiei de Etica a Universitatii Babes-Bolyai, o „judecata de valoare goala de semnificatie academica, cat timp normele au fost respectate”, si a aratat ca va merge inainte in instanta deoarece cazul sau a „depasit limitele legii, dar si ale ratiunii”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: