PNL renunta la Legea Iohannis: „Nu avem majoritate. Nu presedintele a cerut, a fost propunerea partidului”

politica

sondaj, CIRA, Evenimentul Zilei, finala prezidentiala, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciuca

Surse din conducerea PNL au anuntat, marti, ca partidul renuntat la intentia de a mai promova proiectul de lege care sa ii permita lui Klaus Iohannis sa candideze pentru Parlament.

„Aveam datoria morala sa ii cream presedintelui oportunitatea sa candideze. Nu presedintele a cerut, a fost propunerea partidului”, au precizat sursele.

Sursele au adaugat ca Biroul Electoral Central si-a amanat sedinta legata de solicitarea PNL cu privire la posibilitatea ca Iohannis sa candideze din cauza ca a solicitat PNL mai multe documente.

„BEC nu a amanat pentru ca a lipsit membrul PNL, ci pentru ca au fost solicitate documente la care am facut referire in solicitarea trimisa la AEP (printre care decizia CCR din 2004, cea pentru Iliescu). Noi nu le-am cerut sa interpreteze legea, ci sa interpreteze sintagma ‘candidat independent’”, au mai spus sursele.

„Exista trei scenarii de raspuns din partea BEC: sa zica ca e OK candidatura, caz in care mergem inainte. Sa zica ca nu e OK si sa ne blocheze. Sa zica ca nu tine de ei sa interpreteze. In toate scenariile renuntam la proiect, pentru ca nu avem majoritate”, au concluzionat sursele din conducerea PNL.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reactionat luni cu ironii la adresa partenerilor din PNL dupa ce conducerea PSD a decis sa nu sustina legea prin care presedintele tarii sa poata candida la Parlament pe listele unui partid politic.

”Am spus foarte clar in cadrul BPN ca ne asumam o decizie. Daca am fi vrut sa continuam anumite balbaieli in care spuneam ca lasam liber parlamentarilor, dupa vointa proprie. In momentul acesta avem o decizie. Nu stiu daca mai avem un act normativ.

(…) Aceasta lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvernul Romaniei si nici pentru PSD. Parerea mea este ca am evoluat ca si societate in cei 20 de ani. Nu am stat pe loc. Mai sunt anumite categorii socio-profesionale care nu pot candida, decat daca-si dau demisia… magistrati, prefecti. Nu cred ca este oportun, nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi si nu sunt de acord cu nicio propunere care modifica fondul legii electorale, deoarece exista o recomandare a Comisia de la Venetia ca acest lucru se face cu un an inainte”, a declarat Ciolacu in fata sediului PSD.

Intrebat daca l-ar afecta un tandem Klaus Iohannis – Nicolae Ciuca la alegeri, Ciolacu a replicat: ”Am o rugaminte, eu sunt de la PSD. Eu am treaba cu tandemurile din PSD. Eu nu am calcule electorale, voi vedea cum vor vota romanii”.

Ciolacu a mai spus apoi ironic ca nu ii eset teama ca o candidatura a lui Klaus Iohannis ar afectat procentele PSD:  ”De asta sunt si galben la fata”.

Galbenul este culoarea simbol a PNL, asa cum rosul este a PSD.

Liderii PNL au decis sa schimbe strategia in privinta legii care sa ii permita presedintelui Romaniei sa candideze pentru Parlament, anunta surse oficiale.

Astfel, PNL a sesizat BEC, in baza opiniei Consiliului Legislativ, sa se pronunte pe aceasta speta, respectiv amendamentul depus de PNL la Legea 208/2015.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: