Poate respinge România un eventual atac cu rachete al Iranului? Ministrul Apărării: ”România are o capacitate de apărare care descurajează la un nivel suficient de mare”

Poate respinge România un eventual atac cu rachete al Iranului Ministrul Apărării România are o capacitate de apărare care descurajează la un nivel suficient de mare

România dispune de capacităţi defensive în faţa unei posibile ofensive balistice din Iran, a declarat marţi ministrul Apărării, Radu Miruţă, precizând că declaraţiile recente venite de la Teheran au un caracter politic şi juridic, nu militar.

„Declaraţiile explicite menţionate ieri făceau referire la situaţia politică şi juridică, deci nu la situaţia militară. Eu vă spun că suntem foarte responsabili. S-au analizat toate variantele deciziei de săptămâna trecută din Parlamentul României, de pe teritoriul naţional trupele SUA nu vor pleca încărcate cu bombe, cu diverse alte componente explozibile”, a afirmat Miruţă.

Referire la scutul de la Deveselu

Ministrul a reiterat că România are o capacitate de apărare care asigură un nivel ridicat de descurajare, menţionând sistemul de la Deveselu.

„Acela este şi motivul, printre altele, pentru care este şi Scutul de la Deveselu de ani buni în România. România are o capacitate de apărare care descurajează la un nivel suficient de mare. Orice astfel de măsură de creştere a prezenţei a americanilor în România, de înzestrare a Armatei Române nu face decât să ne crească capacitatea. Eram siguri şi până la votul de săptămâna trecută. După votul de săptămâna trecută, suntem mai siguri decât eram atunci”, a susţinut acesta.

Avertisment din partea Iranului

Declaraţiile ministrului vin după ce Iranul a avertizat România că ar putea răspunde politic şi juridic, în contextul în care autorităţile române au permis Statelor Unite să utilizeze baze de pe teritoriul naţional.

„Dacă România îşi pune bazele la dispoziţia Statelor Unite, aceasta ar echivala cu participarea la agresiunea militară împotriva Iranului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei.

Acesta a adăugat că o astfel de acţiune ar fi „inacceptabilă conform dreptului internaţional” şi ar atrage responsabilitatea internaţională a României.

Decizii privind prezenţa militară americană în România

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat săptămâna trecută dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.

Ulterior, Parlamentul a aprobat scrisoarea transmisă de preşedintele Nicuşor Dan privind această măsură.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, este vorba despre avioane de realimentare, echipamente de monitorizare şi echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu sistemul de la Deveselu.

Surse oficiale au precizat că dislocarea ar urma să fie realizată pentru o perioadă de până la 90 de zile.

Forţe americane, dislocate în două baze din România

Echipamentele şi forţele militare americane urmează să fie dislocate în bazele de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii.

Potrivit surselor, este vorba despre aproximativ 400-500 de militari.

Comentarii

Citește mai departe

Președintele Nicușor Dan a declarat că își dorește, în principiu, un al doilea mandat la Palatul Cotroceni, dar a subliniat că nu este preocupat în acest moment de alegerile prezidențiale din 2030, insistând că prioritatea sa rămâne exercitarea actualului mandat. „Bineînțeles că, așa, de principiu, îmi doresc un al doilea mandat”, a afirmat șeful statului […]
Copilotul Cezar Osiceanu a fost suspendat din activitate pentru o perioadă de șase luni de compania Tarom, în urma unui incident grav petrecut în timpul unui zbor comercial, au declarat surse apropiate situației. Stare de urgență declarată în timpul zborului Decizia vine după finalizarea unei anchete privind un episod în care aeronava a intrat în […]
Directorul interimar al Serviciului pentru Imigrări și Vamă (ICE), Todd Lyons, va demisiona din funcție la sfârșitul primăverii, a anunțat joi secretarul pentru Securitate Internă, Markwayne Mullin. Plecarea sa survine într-un moment sensibil pentru agenție, implicată direct în implementarea planurilor administrației Donald Trump privind combaterea imigrației ilegale și intensificarea deportărilor, scrie The Washington Post. Potrivit […]
O dronă aparținând forțelor Federației Ruse ar fi pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României, în noaptea de 16 spre 17 aprilie, în contextul unui nou val de atacuri asupra infrastructurii civile din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit autorităților, atacurile au vizat obiective din proximitatea frontierei române, în zona de nord […]
Aviația israeliană a distrus joi, 16 aprilie, podul Qasmiyeh peste râul Litani, ultima legătură rutieră majoră dintre sudul Libanului și restul țării. Atacul a avut loc în după-amiaza zilei, cu doar câteva ore înainte ca armistițiul temporar de 10 zile între Israel și Liban, anunțat de președintele american Donald Trump, să intre în vigoare. Distrugerea […]