Politia italiana sporeste securitatea la reprezentantele Tesla dupa ce 17 masini au fost distruse intr-un incendiu la Roma

Ministerul italian de Interne a trimis, fortelor de politie din toata tara, o circulara prin care le cere sa sporeasca securitatea la reprezentantele Tesla, dupa ce 17 dintre masinile electrice produse de compania lui Elon Musk au fost distruse intr-un incendiu la Roma, potrivit The Guardian.
Unitatea anti-terorism a politiei, Digos, investigheaza daca incendiul de la reprezentanta Tesla din Torre Angela, o suburbie din estul capitalei, a fost pornit de anarhisti.
Pompierii au incercat ore in sir sa stinga incendiul la primele ore ale zilei de luni. Imaginile din drone au aratat resturi arse ale vehiculelor intr-o parcare a reprezentantei. Pe X, Musk a numit incendiul „act terorist”.
In Italia exista 13 reprezentante Tesla, toate administrate de compania-mama, majoritatea in Roma, dar si in alte orase, inclusiv Florenta si Milano.
O sursa din Ministerul de Interne a spus ca circulara are ca scop „cresterea gradului de constientizare” a posibililor protestatari anti-Tesla pe fondul unui val global de vandalism ca raspuns la activitatile politice ale lui Musk in SUA. Daca este necesar, supravegherea reprezentantelor ar urma sa fie sporita.
De la investirea lui Donald Trump = in ianuarie, Musk a redus forta de munca federala in calitate de sef al asa-numitului „departament al eficientei guvernamentale” al administratiei, determinand aparitia „Tesla Takedown”, o miscare de boicot care a inceput in SUA si s-a raspandit in Europa.
Desi cele mai multe proteste au fost pana acum pasnice, reprezentantele si masinile Tesla au fost din ce in ce mai mult tinta vandalismului. Sapte vehicule au fost incendiate sambata la o reprezentanta din Ottersberg, Germania, iar doua magazine Tesla din Suedia, unul din capitala Stockholm, si celalalt din orasul de coasta Malmo, au fost vandalizate cu vopsea portocalie.
Musk a intretinut relatii stranse cu liderii europeni de extrema-dreapta, inclusiv cu premierul italian, Giorgia Meloni, care, intr-un interviu de la inceputul lunii ianuarie, l-a descris drept „un om stralucit”.
Matteo Salvini, care conduce Liga de extrema-dreapta, membru al coalitiei de guvernamant a lui Meloni, si-a exprimat solidaritatea cu Musk dupa incidentul de la Roma.
„Prea multa ura nejustificata impotriva companiei Tesla. Sezonul urii si al conflictelor trebuie sa se incheie cat mai curand posibil. Sunt alaturi de Elon Musk si toti angajatii care au fost amenintati si atacati”, a scris Salvini pe X.