Poliția s-a pus pe șoferii cu volan pe dreapta. Peste 600 de conducători auto au fost amendați

07.03.2026, News
Poliția s-a pus pe șoferii cu volan pe dreapta. Peste 600 de conducători auto au fost amendați

Aproape 600 de șoferi care conduceau mașini cu volanul pe partea dreaptă au fost amendați de polițiștii rutieri pentru diverse nereguli, printre care deficiențe tehnice la autovehicule sau depășirea vitezei legale.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în urma unei analize s-a constatat că, la nivel național, în perioada 2020-2025, din totalul accidentelor în care au fost implicate autovehicule prevăzute cu postul de conducere pe partea dreaptă, aproximativ 84% s-au produs din cauza nerespectării normelor legale în vigoare de către conducătorii vehiculelor menționate anterior.

Pe data de 19 februarie, polițiștii rutieri au desfășurat controale la nivel național, având în vedere dinamica accidentelor de circulație în care sunt implicate vehicule cu post de conducere pe partea dreaptă.

În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 865 de autovehicule prevăzute cu postul de conducere pe partea dreaptă, dintre care 461 înmatriculate în România și 404 înmatriculate în alte state.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 595 de sancțiuni contravenționale, dintre care 567 pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 28 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative.

Dintre acestea, 42 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru deficiențe tehnice constatate la autovehicule prevăzute cu post de conducere pe partea dreaptă, precizează Agerpres.

Totodată, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 5 pentru depășire neregulamentară.

În cadrul acțiunii, au fost reținute 21 de permise de conducere și 49 de certificate de înmatriculare, fiind constatate 3 infracțiuni la regimul rutier și 3 infracțiuni de altă natură.

Comentarii

Citește mai departe

Naim Qassem, șeful grupării militante libaneze Hezbollah, susținută de Iran, a spus, într-o declarație citită la postul de televiziune al-Manar al grupării, că un document publicat de Departamentul de Stat al SUA, descris ca fiind textul unui acord de încetare a focului între Liban și Israel, „nu înseamnă nimic la nivel practic, dar este o […]
Papa Leon al XIV-lea a declarat sâmbătă că „nu este deloc în interesul meu” să dezbată cu președintele american Donald Trump subiectul războiului din Iran, dar că va continua să propovăduiască mesajul de pace al Evangheliei, potrivit AP. Suveranul Pontif a vorbit cu reporterii de la bordul avionului papal care zbura din Camerun în Angola, […]
Lideri ai Partidului Democrat din Senatul SUA critică dur administrația lui Donald Trump după decizia de a relaxa sancțiunile asupra petrolului rusesc, calificând măsura drept „rușinoasă”. Parlamentarii avertizează că deciziile președintelui american îl încurajează pe Vladimir Putin, la scurt timp după cel mai amplu atac aerian al Rusiei asupra Ucrainei din acest an, scrie Kyiv […]
Curtea de Conturi a României a constatat nereguli semnificative în execuția bugetară a Primăria Sectorului 3 pentru anul 2024, inclusiv plăți nejustificate de peste 4,5 milioane de lei în cadrul lucrărilor de amenajare a Hala Laminor. Potrivit raportului, citat de NewsCenter, verificările au vizat un eșantion de plăți aferente Contractului de lucrări nr. 350138/24.10.2024, în […]
Președintele Donald Trump a declarat, sâmbătă, că discuțiile SUA cu Iranul merg bine și că se așteaptă să aibă mai multe informații „până la sfârșitul zilei”, potrivit AP. Trump a făcut aceste comentarii în timpul unui eveniment la Casa Albă, unde a semnat un ordin executiv prin care ordona Administrației pentru Alimente și Medicamente să […]