Politician neonazist, dusman inversunat al refugiatilor, a fost salvat de la moarte de 2 sirieni

externe

Ca o ironie a sortii, unul dintre politicienii partidului german neonazist, NPD, a fost salvat de la moarte de doi refugiati siriani, care i-au acordat primul ajutor dupa ce politicianul se izbise violent cu masina de un copac.

Stefan Jagsch a candidat recent pe listele partidului amintit in alegerile locale din Altenstadt, Hesse. Partidul sau este unul care critica dur politica imigrationista a Angelei Merkel, contestand dreptul refugiatilor de a obtine azil in Germania, noteaza The Local.

NPD spune ca aceste legi au permis infractorilor sa inunde tara. In recenta campanie electorala, afisele partidului s-au centrat pe un mesaj antiimigranti si pe presupusa criminalitate a refugiatilor. „Daca Ali este un criminal, trimiteti-l inapoi acasa de urgenta” sau „Pentru o viata in siguranta, stopati invazia de refugiati”, erau doua dintre meseajele electorale ale NPD.

NPD a reusit sa castige 10,6 % din voturi in orasul Budingen de langa Alstadt.

Ca o ironie a sortii, Jagsch a fost salvat de la moarte chiar de catre cei pe care vrea sa ii lase in afara Germaniei. Un grup de solicitanti de azil, care calatorea cu autobuzul pe acelasi drum, a sosit primul la locul accidentului. Doi sirieni l-au tras pe politicianul german afara din masina, acordandu-i primul ajutor pana la venirea ambulantei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: