Politistul Marian Godina ironizeaza cu mult umor contramanifestatia PSD: „Al vostru fratior, zis Casetofon. Rahova, februarie 2017”

news

PSD intentioneaza sa organizeze o mare mitig ca replica la manifestatiile de strada privind ordonanta neagra. Popularul politist brasovean Marian Godina ironizeaza, pe Facebook, demersul PSD.

„Am auzit ca organizati o contramanifestatie. Acest lucru ma bucura enorm, trebuia sa luati decizia asta chiar mai repede. Asa nu se mai poate. Lumea trebuie sa stie ca avem un cuvant de spus. E imperios sa ne aparam valorile, sa luptam pentru ele si sa fim mai uniti ca niciodata! Imi pare rau ca nu pot veni si eu, dar vreau sa stiti ca inima si sufletul meu sunt alaturi de voi, dragi frati. As scrie mai multe, dar mi-e ca imi vor gasi telefonul si iar imi iau astia dreptul la vizita pe luna asta.

Va iubesc si va sustin! Al vostru fratior, zis Casetofon. Rahova, februarie 2017”, a scris Godina pe Facebook.

Deputatul PSD Liviu Plesoianu a anuntat ca social-democratii vor organiza un miting de sustinere a guvernului Grindeanu in cursul saptamanii viitoare.

„Este dreptul lor sfant de a protesta, numai ca in acelasi timp vocea acelor romani care nu sunt romanii lui Iohannis, si aici il citez chiar pe ilustrul nostru presedinte, trebuie sa se faca si ea auzita. Noi suntem presati in fiecare zi, in fiecare ora, zi si noapte, de catre zeci de mii de oameni, sustinatori, care vor si ei sa-si faca vocea auzita. Si au si ei dreptul sa-si faca vocea auzita. Fara violente, fara contramanifestatie, fix la fel de democratic cum isi fac auzita vocea si ceilalti”, a declarat parlamentarul PSD pentru Stirile Pro TV.

El a mai precizat ca decizia PSD a fost luata in cursul diminetii de sambata si ca are aprobarea lui Liviu Dragnea.

Intrebat daca nu exista riscul producerii unor incidente violente intre cele doua grupari, Plesoianu a spus ca, daca se va intampla asa, atunci va fi vina presedintelui Klaus Iohannis.

„Daca domnul Iohannis, care mai deunazi ne ameninta practic ca daca facem si noi un miting s-ar putea sa iasa rau, eu am luat-o ca pe o amenintare. O afirmatie a unui presedinte responsabil, ca un presedinte responsabil nu se duce la Malta sa spuna ca au iesit romanii lui in strada. Un presedinte responsabil este presedintele tuturor romanilor. Ca atare, daca va fi vreo provocare, eu voi sti exact de unde vine si o spun public, va veni fix de la domnul Iohannis. Urmeaza sa venim cu toate detaliile, pentru ca e procedura in curs, cea de autorizare. Dupa ce avem toate detaliile, dupa ce stim exact cand este autorizat mitingul o sa va furnizam toate aceste informatii”, a spus Plesoianu pentru Stirile Pro TV.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: